Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că i-a asigurat pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi pe preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, că opţiunea României este de a fi parte a uniunii bancare, chiar dacă nu face parte din zona euro.
„L-am asigurat şi pe domnul Barroso şi pe domnul van Rompuy că România va fi parte a uniunii bancare – sigur, aici sunt de discutat modalităţile – iar argumentul principal pentru care România doreşte să fie parte a uniunii bancare, chiar dacă nu este în zona euro, este legat de faptul că 85% din piaţa banking-ului românesc e ocupată de bănci din zona Euro”, a precizat şeful statului.
Răspunzând unei întrebări, Băsescu a meţionat că a discutat cu guverantorul BNR, Mugur Isărescu, înainte de a merge la Bruxelles.
„Eu am discutat cu guvernatorul Băncii Naţionale înainte de a pleca şi, din câte ştiu, Banca Naţională este gestionarul sistemului bancar. Ştim toţi că nu-i Guvernul. Deci m-am adresat instituţiei pricepute, cea care acum reglementează sistemul bancar din România. Şi opţiunea guvernatorului băncii este să fim în interiorul uniunii bancare, tocmai datorită celor 85% din sistemul bancar care acţionează în România, care provine din zona euro”, a afirmat şeful statului.
Premierul Victor Ponta a arătat, însă, marţi, că preşedintele Băsescu nu era în măsura să ia un astfel de angajament.
„Sunt convins că domnul preşedinte Băsescu nu se poate angaja în numele României, ci şi-a dat cu părerea. În numele României se pot angaja Parlamentul, Guvernul. Domnia sa are o părere şi are dreptul la o părere”, a afirmat primul-ministru.
Comisia Europeană (CE) a prezentat săptămâna trecută un proiect pentru implementarea unui sistem unic de supraveghere bancară în zona euro, care extinde semnificativ prerogativele Băncii Centrale Europene (BCE), în timp ce Autoritatea Bancară Europeană (ABE) va garanta coerenţa reglementărilor la nivelul tuturor celor 27 de state membre UE, iar Parlamentul European (PE), Consiliul European şi Eurogroup, forumul miniştrilor de Finanţe din zona euro, vor asigura exercitarea controlului democratic asupra activităţilor de supraveghere ale BCE.
Financial Times a scris recent că discuţiile pentru uniunea bancară a zonei euro au intrat în dificultăţi serioase, provocând îndoieli că Franţa, Germania, dar şi ţările din afara zonei euro pot conveni până la sfârşitul acestui an asupra proiectului pentru supravegherea unică a băncilor.
Miniştrii de Finanţe europeni şi-au exprimat sâmbătă, în Cipru, dezacordul faţă de propunerea Comisiei Europene de supraveghere a băncilor, primul pas către susţinerea comună a băncilor din zona euro.
Reprezentanţii Germaniei, Suediei, Poloniei şi Olandei au cerut un calendar mai realist al negocierilor pentru rezolvarea problemelor, sugerând ca discuţiile să aibă loc în 2013.
Ţările din afara zonei euro sunt nemulţumite de termenii oferiţi pentru cele care vor să intre în sistemul de supraveghere al BCE, pentru că ar trebui să respecte deciziile instituţiei fără să poată să îi influenţeze oficial deciziile, notează publicaţia britanică.