Bursele europene au deschis în urcare, după noul program de stimulare al Japoniei

Bursele europene au deschis miercuri în urcare, după ce Banca Japoniei a declanşat o nouă serie de măsuri de stimulare a economiei, la câteva zile de la lansarea celei de-a treia operaţiuni de relaxare cantitativă de către Rezerva Federală a SUA, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 19 sept. 2012, 09:03
Bursele europene au deschis în urcare, după noul program de stimulare al Japoniei

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,5% în debutul şedinţei de tranzacţionare, după ce a pierdut 0,8% în primele două zile ale săptămânii.

Pieţele asiatice, măsurate prin indicele MSCI Asia Pacific, au crescut cu 0,6% miercuri, iar contractele futures pe bursa de la New York indică preţuri mai mari cu 0,4%.

„Banca Japoniei a intrat în «gaşca» relaxării cantitative. Au dat drumul la tiparniţe pentru a preveni un declin şi mai puternic al economiei de export”, comentează un trader londonez.

Banca Japoniei şi-a extins programul de achiziţii de obligaţiuni din piaţă cu 10.000 miliarde yeni, echivalentul a 126 miliarde de dolari, pentru a evita o contracţie economică. Schema de relaxare cantitativă a instituţiei a ajuns astfel la 55.000 miliarde yeni, iar banca a lansat, totodată, un fond de 25.000 miliarde yeni pentru creditarea ieftină a băncilor.

Banca Centrală Europeană a anunţat recent că va derula un program nelimitat de achiziţii de obligaţiuni cu maturitatea de până la trei ani de pe pieţele secundare, pentru a reduce costurile de finanţare ale statelor euro aflate în dificultate. Rezerva Federală a SUA a lansat săptămâna trecută cea de-a treia rundă de relaxare cantitativă, prin care va cumpăra pe termen nelimitat credite ipotecare din piaţă, cu un plafon de 40 miliarde de dolari pe săptămână.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...