Şeful Bundesbank compară programul de achiziţii de obligaţiuni al BCE cu lucrarea diavolului

Diavolul oferă cel mai bun avertisment despre pericolul finanţării statului de către o bancă centrală, scrie cotidianul Financial Times, după ce şeful Bundesbank, Jens Weidmann, a apelat la piesa Faust, de Goethe, pentru a-şi susţine criticile aduse programului BCE de achiziţii de obligaţiuni.
Economica.net - mie, 19 sept. 2012, 16:07
Şeful Bundesbank compară programul de achiziţii de obligaţiuni al BCE cu lucrarea diavolului

Conducerea Băncii Centrale Europene (BCE) a convenit la începutul lunii septembrie un program nelimitat de achiziţii de obligaţiuni, măsura fiind parte a încercărilor instituţiei de a readuce sub control dobânzile mari la care se împrumută unele state din zona euro. Singurul vot împotrivă în consiliul de guvernare al BCE a fost cel al preşedintelui băncii centrale a Germaniei, Jens Weidmann.După săptămâni de critici pe probleme macroeconomice, urmând izolării sale în conducerea BCE referitor la programul de achiziţii de obligaţiuni, Weidmann a recurs la Faust pentru a-şi susţine punctul de vedere, scrie FT.

Piesa clasică scoate în evidenţă, afirmă Weidmann, „problema cea mai importantă a actualei politici monetare bazate pe bani de hârtie”, dar şi „posibile corelaţii periculoase între crearea de bani de hârtie, finanţarea statului şi inflaţie”.

În primele secene ale tragediei scrise de Goethe, Mefistofel îl convinge pe împăratul Sfântului Imperiu Roman, puternic îndatorat, să tipărească bani de hârtie, susţinuţi la nivel naţional cu aur încă neextras din mine, pentru a rezolva o criză economică. Rezultatele iniţiale sunt bune, însă sunt tipăriţi tot mai mulţi bani şi inflaţia o ia razna.

Chiar dacă nu a făcut explicit comparaţia cu scena din Faust, pentru Weidmann există în mod clar paralelisme cu acţiunile BCE în încercarea de a slava euro, scrie FT.

Weidmann este singurul dintre cei 22 de membri ai consiliului de guvernare al BCE care a votat împotriva planului de achiziţii de obligaţiuni propus de preşedintele BCE, Mario Draghi.

Şeful Bundesbank afirmă despre planul BCE că este „echivalent cu finanţarea guvernelor prin tipărirea de bani”.

„Statul, în partea a doua din Faust, reuşeşte să scape de datorii în primă fază ca urmare a creşterii consumului, care alimentează o recuperare puternică. Această situaţie evoluează ulterior în inflaţie, iar sistemul monetar este distrus de deprecierea rapidă a monedei”, a spus Weidmann, într-un discurs susţinut marţi la Frankfurt, locul de naştere al lui Goethe.

Weidmann nu a mai evidenţiat din piesa lui Goethe şi alte învăţăminte pentru economişti, notează publicaţia britanică. Faust reuşeşte să conceapă un plan pentru prosperitate şi fericire universală, după care moare.

Te-ar mai putea interesa și
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea activităţilor comerciale sau transferul către furnizori externi de......
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...