Oprescu: Azi am văzut studiul de fezabilitate pentru sala polivalentă, din zona Arenei Naţionale

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că a văzut studiul de fezabilitate şi desenele făcute pentru construirea unei săli polivalente pe Bulevardul Basarabiei, în zona Parcului "Lia Manoliu", pe care în perioada următoare urmează să le supună dezbaterii publice.
Economica.net - joi, 20 sept. 2012, 16:17
Oprescu: Azi am văzut studiul de fezabilitate pentru sala polivalentă, din zona Arenei Naţionale

Sorin Oprescu a spus, joi, că are în plan şi construcţia unei săli polivalente pe Bulevardul Basarabiei, în zona Parcului „Lia Manoliu”.

„Astăzi de dimineaţă (joi-n.r.) am văzut studiul de fezabilitate făcut, desenele şi zilele viitoare am să vi le arăt şi dumneavoastră, pentru că le pun în dezbatere publică”, a mai spus primarul Oprescu, la conferinţa de presă de anunţare a primei ediţii a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio „RadiRo”, care va avea loc la Bucureşti, între 23 şi 29 septembrie.

În 12 septembrie, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost invitat la şedinţa Guvernului pentru discuţii, printre subiectele abordate fiind şi începerea lucrărilor la sala polivalentă.

La finalul şedinţei, premierul Victor Ponta anunţa că Executivul a avizat trecerea unui teren din administrarea Ministerului Educaţiei în cea a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pe care va fi construită o nouă sală polivalentă. Potrivit primarului general al Capitalei, terenul primit reprezintă „aproape tot Parcul «Lia Manoliu»”.

Ideea construirii unei săli polivalente a fost subiectul declaraţiilor primarului general şi la jumătatea lunii aprilie a anului trecut, edilul Capitalei declarând atunci că nu renunţă la proiectul de construire a unui complex de mari dimensiuni în Parcul Tineretului, chiar dacă reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii au anunţat că au un proiect similar de 20.000 de locuri.

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), anunţaseră, în 12 aprilie 2011, că doresc să contracteze lucrări de proiectare şi construcţie a unei săli polivalente de 20.000 de locuri în Bucureşti, proiect estimat la 50 milioane euro, fără TVA. Data prevăzută pentru începerea procedurilor de adjudecare era 1 iulie 2011, contractul având o durată de 30 de luni de la data atribuirii.

Reprezentanţii ministerului au declarat atunci că proiectul ar putea fi dezvoltat în sectorul 2 al Capitalei.

Şi la sfârşitul lunii august 2010, Sorin Oprescu spunea, în contextul unor declaraţii făcute în urma discuţiei avute cu preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu, că îşi doreşte să ofere bucureştenilor o sală polivalentă, „o arenă a Capitalei” cu o capacitate de 15.000 de locuri.

Joi, 20 septembrie, primarul general al Capitalei, a declarat că a demarat proiectul de construcţie a unei săli de concerte moderne, pe esplanada de lângă noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României, care să poată fi folosită la viitoarele ediţii ale Festivalului „George Enescu”.

Sorin Oprescu a participat, joi, la conferinţa de presă de anunţare a primei ediţii a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio „RadiRo”, care va avea loc la Bucureşti, între 23 şi 29 septembrie.

„RadiRo” se doreşte a fi o alternativă pentru anii în care nu este organizat Festivalul Internaţional „George Enescu”, care, potrivit tradiţiei, se desfăşoară o dată la doi ani.

În acest context, răspunzând unei întrebări, Sorin Oprescu a spus că are în plan construirea unui complex de săli de concerte, care să cuprindă şi o sală principală modernă de concerte cu 4.000 – 4.500 de locuri, în care să se poată desfăşura evenimentele importante, precum Festivalul „George Enescu”.

Sorin Oprescu a susţinut că proiectul a fost deja demarat, precizând că „merită şi Bucureştiul o sală de genul acesta”. „O să o fac pe esplanadă. Parcul rămâne parc, parcările rămân parcări, căprioarele rămân căprioare, dar apare şi sala asta”, a glumit Oprescu, subliniind că a observat că bucureştenilor le plac evenimentele muzicale şi Ateneul Român a devenit neîncăpător.

Te-ar mai putea interesa și
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang senior) cu maturitatea de 5 ani și un cupon fix plătibil anual de 7,67%.......
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...
Aurul bate un nou record și ajunge la 415,32 lei gramul
Aurul bate un nou record și ajunge la 415,32 lei gramul
Gramul de aur s-a scumpit vineri cu 9,4105 lei (2,32%), ajungând la o cotaţie de 415,3204 lei, de la 405,9099 lei, cât ...
Electrica și compania emirateză Esyasoft înființează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei și digitalizării rețelelor
Electrica și compania emirateză Esyasoft înființează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei și digitalizării ...
Astăzi, la sediul Ministerului Energiei, a avut loc semnarea oficială a documentelor de constituire a noii companii din ...