Zgonea: Parlamentul va adopta în cel mult trei săptămâni mai multe legi legate de MCV

Parlamentul urmează să adopte, în cel mult trei săptămâni, prin procedură de urgenţă, mai multe proiecte de lege care fac parte dintr-o strategie mai largă în legătură cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare, a anunţat, joi, preşedintele Camerei Deputaţilor.
Economica.net - joi, 20 sept. 2012, 20:45
Zgonea: Parlamentul va adopta în cel mult trei săptămâni mai multe legi legate de MCV

Premierul Victor Ponta şi ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, s-au întâlnit, la Parlament, cu reprezentanţii celor două Camere, pentru a discuta o strategie de implementare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare, prin adoptarea unor proiecte legislative din domeniul Justiţiei.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, la finalul întâlnirii de la Palatul Parlamentului, că a fost o întâlnire de lucru privind raportul pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi căile prin care legislativul poate îmbunătăţi raportul care va fi dat publicităţii în decembrie.

Zgonea a anunţat că toate proiectele legislative vor fi dezbătute în procedură de urgenţă, Camera Deputaţilor fiind cameră decizională în domeniul Justiţiei.

El a mai spus că proiectele vor fi depuse, luni, la Biroul Permanent al Senaului, sub semnătura grupurilor parlamentare PSD, PNL, UNPR şi se speră că vor ajunge la Camera Deputaţilor într-o săptămână, astfel încât adoptarea lor să se facă în maxim trei săptămâni.

La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat că se doreşte luarea unor măsuri pe termen scurt şi imediat, în ideea accelerării procesului de justiţie şi de a gândi deja, pentru perioada 2013, strategia de implementare nu doar a obligaţiilor ce revin României prin MCV, ci mai ales a obligaţiile ce revin faţă de cetăţenii români.

În plus, premierul le-a cerut colegilor parlamentari să îi întrebe şi pe cei din PDL dacă nu doresc să fie coiniţiatori la aceste proiecte, pentru că sunt foarte preocupaţi de MCV.

„Este o ocazie excelentă să fie alături de noi (..) Sunt convins că sunt foarte dedicaţi MCV-ului. Iar dacă sunt contra, măcar să ştim”, a spus Victor Ponta.

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a precizat, la Parlament, că a propus Legislativului mai multe modificări care fac parte dintr-o strategie mai largă de implementare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru a declarat că proiectele de modificări legislative pe care le-a supus atenţiei conducerii Parlamentului fac parte dintr-o strategie mai largă de implementare a MCV în ceea ce priveşte punerea în aplicare a celor patru coduri din Justiţie.

Ea a spus că un obiectiv este de a „degreva Instanţa supremă de cauze de drept comun”, în aşa fel încât aceasta să-şi atingă misiunea constituţională, adică de a fi unificatoare de practică judiciară.

Potrivit lui Pivniceru, a arătat că sunt două categorii de măsuri avute în vedere, una dintre acestea referindu-se la degrevarea instanţelor de volumul anormal de mare de dosare.

„La acest moment, sunt în lucru peste un milion de dosare, dintr-un total de trei milioane înregistrat anul trecut, ceea ce înseamnă un volum absolut exorbitant de lucru”, a spus Pivniceru, menţionând propunerea de modificare a Codului de procedură penală în vigoare.

Potrivit Monei Pivniceru, o altă categorie vizează două legi speciale, ea referindu-se la legea cu celebra rovignetă care a blocat patru sau cinci instanţe din România cu zeci de mii de dosare.

„Dacă schimbăm competenţa în această categorie de cauze, la domiciliul contravenientului, dispersăm contravenţiile pe întreg teritoriul ţării cu două efecte benefice – în primul rând lăsăm cinci instanţe să funcţioneze normal, iar în al doilea rând, nici contravenientul nu se mai deplasează (..) la unul din acele cinci puncte unde s-a săvârşit contravenţia, ceea ce înseamnă că îşi va economisi timp şi bani în rezolvarea problemei”, a explicat ministrul Justiţiei.

Potrivit lui Pivniceru, o altă modificare şi soluţie de degrevare a instanţelor vizează taxa de primă înmatriculare, existând „un număr extraordinar de mare” de cauze pe rolul instanţelor.

Mona Pivniceru a spus că a avut o discuţie cu Ministerul de Finanţe ca restituirea acestei taxe să se facă printr-o procedură administrativă, degrevând instanţele şi reducerea volumului de activitate a judecătorilor.

Pivniceru a vorbit şi despre modificarea legilor electorale, prin care buletinele de vot de la alegeri să se depoziteze, timp de trei luni în arhivele instanţelor, ea arătând că multe din aceste instanţe nu au, la acest moment, spaţii de depozitare, astfel că în strategia financiară s-a inclus şi închirierea unor astfel de spaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Gazprom a anunțat: Va opri livrările de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, dimineață
Gazprom a anunțat: Va opri livrările de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, dimineață
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile......
Prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Vladimir Putin a recunoscut că apărarea antiaeriană rusă era în acțiune miercuri când aeronava a încercat să aterizeze la Groznîi
Prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Vladimir Putin a recunoscut că apărarea antiaeriană rusă era în acțiune ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în ...
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni europene
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni ...
Ministerul rus de Externe a anunţat sâmbătă că a răspuns noului pachet de sancţiuni ale Uniunii Europene extinzând ...
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat documentele de finanţare pentru ...