AVAS va stabili în această toamnă cum îi va plăti pe ultimii 5.000 de păgubiţi FNI

Preşedintele AVAS, Marius Obreja, a declarat, vineri, că în această toamnă va fi emis un act normativ prin care se va putea face o predictibilitate a despăgubirilor pentru cei 5.000 de păgubiţi FNI care nu şi-au primit banii şi au de încasat 35 de milioane de lei.
Economica.net - vin, 21 sept. 2012, 19:47
AVAS va stabili în această toamnă cum îi va plăti pe ultimii 5.000 de păgubiţi FNI

Marius Obreja a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Prefectura Arad, că au fost plătiţi 75 la sută din păgubiţii FNI, iar 5.000 de persoane mai aşteaptă să le fie restituite bani, în total 35 de milioane de lei.

Întrebat de jurnalişti când crede că vor putea fi făcute plăţile, preşedintele AVAS a spus că în toamna acestui an va fi emis un act normativ prin care se va putea face o predictibilitate a despăgubirilor.

„Din cauza numărului mare de cereri, AVAS a avut probleme majore în a face aceste plăţi ritmic. Au fost perioade în care conturile noastre au fost blocate cu titluri executorii depuse de către păbubiţi care îşi aşteptau restituirea sumelor. Apreciem că undeva în această toamnă, pe baza unui act normativ care urmează să iasă, vom putea face o predictibilitate a despăgubirilor, pentru că în momentul de faţă ritmul plăţilor nu mai ţine de noi, ci de aceste titluri executorii”, a declarat preşedintele AVAS.

Marius Obreja s-a aflat la Arad pentru a vizita câteva fabrici şi pentru o întâlnire cu oameni de afaceri locali, cărora le-a prezentat „oportunităţile din portofoliul AVAS”.

În aprilie anul trecut, fostul premier Emil Boc declara că AVAS trebuie să plătească 100 milioane de euro ca despăgubiri pentru depunătorii Fondului Naţional de Investiţii, la care se adaugă noi sentinţe judecătoreşti privind alte plăţi de sute milioane euro din cauza greşelilor la FNI, bani care puteau fi folosiţi la salarii şi pensii.

În luna februarie anul trecut, Guvernul a decis ca sumele repartizate AVAS de la bugetul de stat să nu mai poată fi executate silit până la 31 decembrie 2013, justificând decizia prin faptul că, la AVAS, conturile sunt blocate integral şi nu pot fi efectuate niciun fel de plăţi, ca urmare a popririlor instituite de executorii judecătoreşti în temeiul unor titluri executorii a căror valoare cumulată la 1 februarie 2011 este de 176,1 milioane lei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...