Naveta spaţială americană Endeavour a efectuat ultimul ei zbor

Naveta spaţială americană Endeavour, fixată pe spatele unui avion Boeing 747 modificat, a survolat vineri mai multe obiective turistice celebre din California, înainte de a ateriza la Los Angeles, unde va fi expusă într-un muzeu, relatează lefigaro.fr.
Economica.net - sâm, 22 sept. 2012, 15:48
Naveta spaţială americană Endeavour a efectuat ultimul ei zbor

Naveta a decolat de la baza militară aeriană Edwards, aflată în nordul oraşului Los Angeles, după ce părăsise, miercuri, baza Cape Canaveral din Florida. Instalată pe spatele unui avion Boeing 747, Endeavour a zburat, vineri, la altitudine joasă deasupra celebrului pod Golden Gate din San Francisco, apoi peste uriaşele litere care compun cuvântul „Hollywood” amplasate pe colinele din Los Angeles, dar şi pe deasupra parcului de distracţii Disneyland, aflat în sudul oraşului, înainte de a ateriza pe aeroportul internaţional din Los Angeles.

„E atât de «cool», dar în acelaşi timp atât de trist”, a declarat Todd Unger, în vârstă de 28 de ani, care, la fel ca alte câteva mii de admiratori, şi-a instalat cortul în parcul observatorului aflat pe un deal din Los Angeles, pentru a admira ultimul zbor al navetei americane.

„Este sfârşitul unei epoci. Însă acest fapt arată ceea ce este capabilă America să facă, iar noi suntem foarte mândri de asta”, a continuat el, fluturând un drapel american, în momentul în care naveta a trecut pe deasupra colinelor din Hollywood.

În drumul ei spre coasta de vest, naveta Endeavour a survolat oraşul Tucson din Arizona, în onoarea senatoarei americane Gabrielle Giffords, grav rănită în urma unui atentat cu focuri de armă, în 2011, şi al cărei soţ – fostul astronaut Mark Kelly – a fost comandantul ultimei misiuni de pe Endeavour. „A fost foarte spectaculos”, a declarat Mark Kelly pentru postul CNN: „Locuitorii din Tucson au avut parte de o imagine incredibilă cu acest aparat extraordinar”, a adăugat el.

Înainte de a zbura pe coasta de est, avionul Boeing 747 modificat pe spatele căruia a fost ataşată Endeavour a survolat, în urmă cu câteva zile, la altitudine joasă, Centrul Kennedy, baza aeriană Cape Canaveral şi Patrick Air Force Base, aflată în apropiere.

Transportorul a trecut, de asemenea, în semn de ultim salut adus navetei Endeavour, pe deasupra Centrului spaţial Stennis pe care NASA îl deţine în Mississippi şi pe deasupra uzinelor Michoud din Louisiana, unde au fost produse rezervoarele exterioare ale navetei. Avionul a aterizat apoi la Ellington Field din apropiere de Centrul spaţial Johnson din Houston (Texas).

Transportorul şi-a relua calea aerului, joi, şi a aterizat apoi la Centrul de cercetări ştiinţifice pe care NASA îl deţine în Dryden, situat în baza aeriană Edwards din deşertul Mojave din California.

Naveta Endeavour, care are o greutate de 85 de tone, va rămâne pe aeroportul din Los Angeles pentru trei săptămâni, înainte de a începe, pe 12 octombrie, o traversare a oraşului Los Angeles ce va dura două zile, pentru a ajunge la California Science Center, unde va fi expusă permanent, începând din 30 octombrie.

Revenirea la Los Angeles a navetei Endeavour, care a efectuat ultima ei misiune în spaţiu în perioada mai-iunie 2011, reprezintă un fel de întoarcere la origini, întrucât naveta a fost construită la Palmdale, la nord de Los Angeles, pentru a înlocui naveta Challenger, care s-a dezintegrat în atmosferă, la puţin timp după decolare în 1986.

Flota de navete a NASA a fost retrasă din circulaţie anul trecut, după trei decenii de activitate.

Naveta Enterprise, care a servit ca prototip, din 1976, pentru alte navete, este expusă la Intrepid Sea, Air and Space Museum din New York, naveta Atlantis este expusă la Kennedy Space Center din Florida, iar Discovery se află în apropiere de Washington, la Centrul Steven F. Udvar-Hazy, o anexă a National Air and Space Museum.

Alte două navete ale programului au pierit în urma unor accidente teribile: Challenger, în 1986, la puţin timp după lansarea sa, iar Columbia, în 2003, la reintrarea în atmosferă. În total, 13 astronauţi au murit în cele două accidente.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...