Procurorii DNA şi Corpul de Control de la Economie, în anchetă la Oltchim

Reprezentanţi ai DNA, Fiscului şi Ministerului Economiei derulează acum o anchetă la Oltchim, potrivit România TV.
Economica.net - Dum, 23 sept. 2012, 14:11
Procurorii DNA şi Corpul de Control de la Economie, în anchetă la Oltchim

Mai mulţi membri ai Ministerului Economiei şi DNA sunt în acest moment în control la combinatul Oltchim. Conform România TV, controlul urmăreşte activitate fostului management al companiei, existând şi posibilitatea ca ancheta să vizeze demnitari ai statului. 

Procurorii au ridicat mai multe documente pentru a verifica contractele încheiate de fosta conducere a combinatului chimic cu mai mulţi demnitari. Controlul a început acum câteva zile.

Amintim că la începutul acestei luni, directorul general al combinatului Oltchim, Constantin Roibu a demisonat. El ocupase timp de 22 de ani acest post, devenind astfel cel mai longeviv director al unei companii din România.

La momentul demisiei, combinatul, care are datorii de peste 700 de milioane de euro către stat, furnizori şi bănci, era oprit, din lipsa resurselor financiare.

Ştirea se actualizează

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că instituția pe care o conduce a primit astăzi trei oferte la licitația......
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului ...