Participanţii la pichetare – 11 persoane – s-au adunat, luni dimineaţă, în faţa combinatului Mechel Câmpia Turzii, având pancarte pe care scrie „Şansa noastră unica, nu închideţi fabrica”, „Vrem locuri de muncă, nu locuri de veci”, „Ne-aţi vândut necondiţionat”, „Nu pâine fără muncă, nici muncă fără pâine”, „Ruşine să vă fie”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Liderul de sindicat de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, a declarat că, dacă şi în zilele următoare se va înregistra un număr redus de participanţi la protest, pichetarea combinatului ar putea fi sistată.
„Pichetăm combinatul Mechel Câmpia Turzii pentru a atrage atenţia asupra intenţiei acţionarului rus de a disponibiliza 800 de persoane şi a închide fabrica. S-a instalat o stare de teamă în rândul angajaţilor să nu fie trecuţi pe lista de disponibilizaţi şi de aceea suntem aşa de puţini la pichetare. Aceasta este explicaţia. Noi ne facem datoria, dar nu este doar lupta noastră, e uşor să aştepţi ca altul să lupte pentru tine. Dacă şi în zilele următoare se va menţine numărul redus de participanţi la pichetare, faţă de cei circa 30 câţi aşteptam, vom renunţa la acţiune”, a spus Pascu.
Potrivit acestuia, sindicaliştii cer Guvernului Ponta să verifice contractul de privatizare a Mechel Câmpia Turzii, despre care există suspiciuni că a fost încălcat.
Ioan Pascu a susţinut că are informaţii potrivit cărora în octombrie va avea loc la Mechel Câmpia Turzii o adunare generală a acţionarilor în care se vor analiza două credite în valoare de 48 de milioane de euro luate de conducerea combinatului de la o bancă din Cipru, care vor fi girate cu activele combinatului.
La pichetare este prezent şi deputatul independent Mircia Giurgiu, care a declarat că va cere Guvernului Ponta declararea municipiului Câmpia Turzii drept zonă defavorizată.
Pichetarea este autorizată să se desfăşoare zilnic, de luni până vineri, între orele 10.00 şi 12.00.
Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Economiei să verifice rapid dacă Mechel şi-a respectat angajamentele la combinatul de la Câmpia Turzii, ministrul delegat Liviu Pop anunţând însă deja că a fost verificat contractul de privatizare, iar concluzia este că acesta a fost respectat.
Contractul de privatizare a combinatului de la Câmpia Turzii a fost încheiat în 2003 cu grupul rus Mechel, în perioada Guvernului PSD condus de Adrian Năstase.
Mechel Câmpia Turzii a început, în luna iunie, disponibilizarea colectivă a 800 de angajaţi, în trei etape, procesul urmând să se încheie în septembrie. Astfel, la Mechel Câmpia Turzii ar urma să mai rămână doar 238 din cei 1.050 de angajaţi.
Sindicatul de la Mechel Câmpia Turzii i-a cerut premierului Victor Ponta, într-o scrisoare, ca prin intermediul instituţiilor statului să monitorizeze activitatea combinatului şi să stopeze tăierea şi înstrăinarea utilajelor, pentru evitarea închiderii acestuia.
Sindicaliştii spun că, în 2003, concernul rus Mechel a plătit 27 de milioane de euro pentru pachetul majoritar de acţiuni de la combinatul din Câmpia Turzii, iar statul român a şters, cu ocazia privatizării, toate datoriile care se ridicau la 70 de milioane de euro.
Ulterior, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, anunţa, la Câmpia Turzii, unde a participat la şedinţa Comisiei de Dialog Social convocată de Prefectura Cluj pentru analiza situaţiei de la combinatul din municipiu, că Guvernul va analiza contractul încheiat în anul 2003 pentru privatizarea combinatului Mechel Câmpia Turzii, în condiţiile în care există „semne de întrebare” legate de acest document, care nu ar fi fost respectat.
Prefectul judeţului Cluj, Ioan Vuşcan, a acuzat acţionariatul rus al companiei Mechel că a urmat o strategie bine pusă la punct, pentru a se retrage din zonă, şi a adus combinatul de la Câmpia Turzii – „perla siderurgiei” – în situaţia de a fi închis.
Ioan Vuşcan declara, la finalul unei întâlniri cu reprezentanţii Mechel şi ai unor firme consumatoare de produse metalurgice, că disponibilizările la combinatul din Câmpia Turzii au început din perioada 2005-2006, după care au urmat oprirea unor capacităţi de producţie, vânzarea lor şi transportul a zeci de mii de tone de fier vechi în diverse locuri.
Recent, ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, a declarat însă, după o întâlnire pe care a avut-o, la Câmpia Turzii, cu liderii de sindicat de la Mechel şi cu autorităţile locale, că a fost verificat contractul de privatizare a combinatului şi că acesta a fost respectat.
El a precizat că a avut o discuţie cu ambasadorul Rusiei în România şi a primit asigurări că în perioada următoare va avea loc o întâlnire cu patronul grupului Mechel pentru a se găsi soluţii legate de toate combinatele deţinute în România.