Condiţiile lui Dan Diaconescu pentru preluarea Oltchim

Diaconescu vrea sprijin de la stat pentru prelauarea Arpechim şi garanţii că AVAS şi Electrica nu va cere falimentul combinatului în contul creanţelor pe care le deţin
Economica.net - mie, 26 sept. 2012, 10:25
Condiţiile lui Dan Diaconescu pentru preluarea Oltchim

Dan Diaconescu pune mai multe condiţii statului, înainte de a semna contractul de privatizare al Oltchim şi de a vira cei 45 de milioane de euro, pe care spune că îi are, pentru combinat.

Prin vocea avocatului său Daniel Fenechiu, Diaconescu cere statului să se precizeze în contract modalitatea concretă în care va fi ajutat să preia rafinăria Arpechim  de la OMV, să-şi achite datoriile salariale către angajaţi până la această dată şi să se prezinte garanţii că nu va fi executat imediat în contul datoriilor fabricii către entităţile de stat AVAS şi Electrica.

„În total, am făcut 21 de propuneri de modificări de contract şi 15 propuneri de adăugire de paragrafe în contract”, a precizat Fenechiu.

Dan Diaconescu a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru privatizarea Oltchim. El are timp până luni să dea şi banii pentru a se semna contractul de privatizare.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...