SUA a explicat de ce Hillary Clinton nu s-a întâlnit cu Corlăţean. Vezi motivul

Agenda secretarului de stat Hillary Clinton pentru această săptămână nu a permis o întrevedere bilaterală cu ministrul de Externe Corlăţean, informează Departamentul de Stat al SUA, la întrebarea MEDIAFAX privind motivul pentru care întrevederea solicitată de şeful diplomaţiei române nu a avut loc.
Economica.net - vin, 28 sept. 2012, 20:07
SUA a explicat de ce Hillary Clinton nu s-a întâlnit cu Corlăţean. Vezi motivul

„Din păcate, agenda secretarului de stat Hillary Clinton pentru această săptămână la New York nu a permis o întrevedere bilaterală cu ministrul de Externe Corlăţean. Totuşi, secretarul de stat s-a întălnit cu ministrul de Externe Corlăţean şi alţi demnitari cu ocazia dineului transatlantic de pe 25 septembrie”, se arată în răspunsul Departamentului de Stat la întrebarea MEDIAFAX legată de motivul pentru care întrevederea bilaterală în marja reuniunii ONU de la New York, solicitată de partea română, nu a avut loc.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a participat, marţi, la un dineu de lucru transatlantic al miniştrilor de externe din UE şi NATO, la New York, în marja Adunării Generale a ONU, unde s-a discutat cu precădere despre situaţia din Siria şi implicarea comunităţii internaţionale în Afganistan.

Corlăţean a evidenţiat importanţa pe care România o acordă relaţiei Uniunii Europene cu Republica Moldova şi Georgia şi sprijinirii proceselor de consolidare a relaţiei acestora cu structurile europene.

Philip Gordon, adjunctul secretarului de stat al SUA, Hillary Clinton, a declarat, luni, că Administraţia SUA este mulţumită de faptul că Guvernul de la Bucureşti îşi menţine angajamentul de a respecta deciziile Curţii Constituţionale.

„În România, ne-am exprimat îngrijorările privind ameninţările la adresa instituţiilor democratice şi independenţa sistemului judiciar. Am fost în mod particular îngrijoraţi cu privire la modul de desfăşurare a referendumului de demitere a preşedintelui (Traian Băsescu – n.r.), deoarece Guvernul a părut că schimbă regulile în timpul procesului şi erau acuzaţii credibile de fraudă la vot şi încercări de constrângere a Curţii Constituţionale. Suntem mulţumiţi să vedem că Guvernul îşi menţine angajamentul de a respecta deciziile Curţii Constituţionale. Avem speranţa că România va depăşi această criză cu un angajament reînnoit pentru menţinerea puterii şi independenţei instituţiilor sale democratice”, a afirmat Gordon, într-un discurs remis luni agenţiei MEDIAFAX de Ambasada SUA şi care a fost rostit la un forum despre Europa Centrală desfăşurat la Washington DC.

De asemenea, Gordon a evidenţiat că alianţa SUA cu ţările Europei Centrale are rădăcini şi în angajamentul comun de a respecta valorile democratice.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri premierul Denis Şmîhal, relatează agenția germană de presă DPA,......
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...