Ziua zero pentru Oltchim. Dan Diaconescu trebuie să arate banii

Dan Diaconescu mai are câteva ore ca să demonstreze că are cei 45 de milioane de euro pentru combinatul Oltchim pe care şi l-a adjudecat prin licitaţie. Până la miezul nopţii Dan Diaconescu trebuie să semneze contractul şi, evident, să arate banii. Tot cu bani este aşteptat şi la Vâlcea de cei peste 3000 de angajaţi ai combinatului. Omul de televiziune a anunţat că va lua cei 3 milioane de euro pentru salarii în saci.
Economica.net - lun, 01 oct. 2012, 05:21
Ziua zero pentru Oltchim. Dan Diaconescu trebuie să arate banii

Dan Diaconescu a declarat, sâmbătă, că va aduce luni trei milioane de euro, „în saci”, pentru plata salariilor angajaţilor Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) şi că a prezentat OPSPI o variantă de finanţare a companiei cu 91 milioane dolari, cu sprijinul Eximbank.

El a spus că va scoate luni cele trei milioane de euro din conturile sale deschise la OTP Bank, cea mai mare retragere de la o bancă din România, aşa cum a declarat chiar el, şi îi va da salariaţilor înainte de eventuala semnare a contractului cu OPSPI, dacă Guvernul va găsi o soluţie legală în acest sens.

În plus faţă de cele 45 de milioane de euro din oferta pentru pachetul majoritar de acţiuni al combinatului, există o posibilă finanţare de 91 de milioane de dolari, prin Eximbank, a declarat Diaconescu.

După aceste declaraţii, Dan Diaconescu şi-a schimbat strategia şi susţine că termenul limita de semnare a contractului cu Oltchim este 14 februarie 2013. Rămâne de văzut dacă omul de televiziune va face dovada existenţei banilor astăzi şi va semna contractul de privatizare Oltchim.

Totodată, Dan Diaconescu merge azi şi la Parchetul General. Diaconescu vrea să depună mai multe plângeri penale împotriva celor care au negociat contractul cu Oltchim. Primul pe lista este şeful OPSPI Remus Vulpescu.

El a spus că şeful OPSPI, Remus Vulpescu, i-a cerut vineri seara să ateste existenţa banilor printr-un extras de cont în original, autentificat, dar că acesta este imposibil de adus până la finalul week-end-ului, şi că de altfel reprezentanţii Oficiului nu au dorit să continue negocierile în zilele de sâmbătă şi duminică.

Diaconescu a afirmat că s-a întâlnit sâmbătă la un hotel din Bucureşti cu reprezentanţi ai unor investitori şi cu persoane care ar urma să administreze Oltchim, aceştia sfătuindu-l să nu semneze contractul pentru Oltchim în condiţiile cerute de OPSPI.

Diaconescu a mai arătat că la un moment dat în timpul negocierilor Vulpescu şi-a deschis laptopul şi i-a întrebat pe participanţi ce muzică vor să asculte, punând piese cântate de Tudor Gheorghe, Ilie Micolov şi AC/DC.

Vineri seara Diaconescu a susţinut că Guvernul a transmis că nu poate continua negocierile pentru contractul de vânzare a acţiunilor Oltchim atât timp cât nu se face dovada că există suma de 45 de milioane de euro pentru preluarea titlurilor.

Dan Diaconescu a câştigat săptămâna trecută licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.

Premierul a precizat atunci că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim şi să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni preţul pe acţiuni, iar în maximum şase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.

Te-ar mai putea interesa și
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres....
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...