Mobius: Multe argumente privind existenţa unei crize globale sunt inventate

Euro va rămâne ca rezultat al dezbaterilor şi reformelor implementate la nivelul Uniunii Europene, iar multe dintre argumentele privind existenţa unei crize globale sunt inventate, apreciază Mark Mobius, şeful Franklin Templeton Emerging Markets.
Economica.net - lun, 01 oct. 2012, 09:22
Mobius: Multe argumente privind existenţa unei crize globale sunt inventate

„Nu cred că avem o criză, cred că foarte multe din argumentele privind o criză globală sunt inventate. Este adevărat că ritmul adevărat că ritmul de creştere la nivelul Europei a încetinit, dar este un lucru pe care l-am putut sesiza de mai multă vreme. Sunt îngrijorări cu privire la euro şi cu privire la ce se va întâmpla cu UE, însă nu cred că ne confruntăm cu o criză în sensul unei probleme majore. Cred că există mulţi investitori care ar vrea să vadă UE destrămându-se.

Moneda euro va rămâne, şi ca rezultat al dezbaterilor care sunt acum în UE şi al reformelor implementate, Europa va deveni mai puternică, va ieşi o Uniune mai puternică”, a afirmat Mobius la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV.

El crede că argumentele sunt inventate în primul rând de „cei care nu doresc reformă”, dar şi de către „cei care nu vor să vadă o monedă euro puternică”.

„Trebuie să fim foarte atenţi în tragerea concluziilor şi luarea unor decizii greşite. Este foarte interesant, dacă aţi observat, cursul de schimb al monedei euro prin referinţă cu dolarul şi alte monede nu a devenit mai slab. Ceva se întâmplă, care ne indică faptul că oamenii încă au încredere în euro”, a mai spus şeful Franklin Templeton Emerging Markets, cunoscut pe pieţele financiare pentru expertiza referitoare la pieţele emergente, despre care consideră că oferă cele mai bune oportunităţi pentru investitori.

Franklin Templeton a preluat în septembrie 2010 administrarea Fondului Proprietatea, fond care deţine în prezent participaţii la companii de stat importante precum Hidroelectrica (19,9%), Romgaz (15%), Nuclearelectrica (9,7%), Transgaz (15%) şi Complexul Energetic Oltenia (21,5%), dar şi la companii privatizate precum OMV Petro (20,1%), Alro (10,2%) sau BRD (3,6%).

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...