Fondul britanic Carpathian a vândut şi ultimul teren pe care îl deţinea în România, la Baia Mare

Fondul britanic de investiţii Carpathian a ieşit de pe piaţa românească, unde intenţiona să dezvolte mai multe centre comerciale, după ce şi-a vândut participaţia şi la ultimul teren pe care îl deţinea în România, în Baia Mare.
Economica.net - lun, 01 oct. 2012, 12:39
Fondul britanic Carpathian a vândut şi ultimul teren pe care îl deţinea în România, la Baia Mare

Odată cu vânzarea proprietăţii din România, fondul a renunţat la toate activele deţinute în Europa Centrală şi de Est, cea mai mare parte a banilor obţinuţi fiind returnaţi acţionarilor Carpathian.

„Grupul şi-a vândut participaţia deţinută la proprietatea din Baia Mare pentru 300.000 de euro”, se arată într-un raport al companiei.

Terenul a fost achiziţionat în anul 2007 şi are o suprafaţă de aproape 60.000 de metri pătraţi, iar la cumpărare era evaluat la 6,5 milioane de euro. Pe acest teren ar fi trebuit să fie construit un centru comercial prin intermediul firmei Atrium Centers. Anul trecut, terenul era evaluat la 3 milioane de euro.

Aceasta era ultima proprietate deţinută de fondul de investiţii în România, după ce anul trecut a vândut centrul comercial Macromall Braşov şi un teren din Satu Mare cu 2,1 milioane de euro.

Anterior, în 2010, Carpathian a vândut participaţia deţinută la mall-ul Atrium Center Arad, şi a renunţat la cota de participare la un proiect din Cluj-Napoca, unde ar fi urmat să fie dezvoltat tot un centru de retail.

Carpathian a ieşit astfel cu o imensă pierdere de pe piaţa românească având în vedere că a cumpărat Macromall cu 19 milioane de euro şi l-a vândut cu un milion de euro, iar pe terenuri, unde nu a mai reuşit să construiască proiectele anunţate înainte de criză, a reuşit să recupereze doar o parte foarte redusă din banii investiţi în urmă cu 5 ani.

Compania Carpathian a fost înfiinţată în 2005 având ca obiect de activitate investiţiile în Europa Centrală şi de Est

Te-ar mai putea interesa și
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente şi temperaturilor scăzute,......
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...