Bonus pentru intelectuali angajaţi la stat: un cămin sub cer de stele

Dacă despre angajaţii la stat s-a tot scris că nu muncesc, că iau salarii nesimţite, că sunt ineficienţi, iată o situaţie diferită. Aruncând un ochi pe CV-ul lui Ştefan Ciobanu, ne-am gândi că avem de a face cu un tânăr de succes, în niciun caz cu un om care în scurt timp va ajunge să doarmă în stradă.
Andreea Budica - lun, 08 oct. 2012, 21:15
Bonus pentru intelectuali angajaţi la stat: un cămin sub cer de stele

Este consilier la Institutului Naţional de Statistică (INS) în cadrul departamentului Indicatori Economici pe Termen Scurt şi Statistica Turismului și trăieşte dintr-un salariu de 976 lei. A absolvit facultatea de Psihologie, este autor a două volume de poezii, a fost premiat la festivaluri internaționale de poezie şi este moderator și organizator al unor întâlnirilor literar-artistice săptămânale. Fratele lui este laborant la Institutul Cantacuzino, este plătit cu 600 de lei pe lună iar mama s-a angajat femeie de serviciu la bloc, pentru 300 de lei. La blocul în care această familie încă locuieşte.

Ştefan Ciobanu se aşteaptă să fie evacuat din apartamentul retrocedat foștilor propietari, în această lună. În 1990, acest apartament i-a fost repartizat mamei sale în urma divorţului. Este un apartament cu patru camere din zona Tineretului, unde, timp de 20 de ani, familia a fost chiriaşă la stat. Se consideră norocos că, în urmă cu trei ani, când au fost daţi în judecată, avocatul „nu i-a stors de bani şi a amânat evenimentul evacuării cât a putut”.

„Propietara, când i-am cerut să ne spună cât ar dori pe casă, a răspuns că vrea 200.000 de euro – cred că a pus acest preț ca să ne descurajeze”, ne-a relatat Ştefan Ciobanu.

 

 

 În spălătorie, la prieteni, la birou sau în stradă

„Nu ne-am strigat sărăcia, descurcându-ne cum am putut, dar situația aceasta este dezarmantă. Ne dorim doar ca primăria să ne acorde un apartament cu chirie, fie și cu două camere. Suntem o familie cu posibilități reduse, angajați la stat, și nu avem nicio rază de speranță. Am început deja să ne mutăm lucrurile în spălătoria blocului, chiar dacă preşedintele de bloc nu a fost de acord. Va fi doar pentru dormit, pentru ca nu există prize, nu există gaze, nu exista grup sanitar, un geam este spart. Nu o să fie loc pentru toți trei, o să stăm şi pe la prieteni. Ştiu că va urma o perioadă când voi dormi poate pe la serviciu. Urmează să plecăm din casă pe data de 16 octombrie. Primăria de care aparținem, cea din Sectorul 4, ridică din umeri, nevenind în ajutorul nostru. Măcar pentru mama mea un loc…”, ne-a relatat Ciobanu.

„Strigătul răguşit de ajutor” către primărie a primit un răspuns uşor de anticipat. „Conducerea instituţiei noastre cunoaşte situaţia locativă extrem de gravă a familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din imobile restituite foştilor propiretari, dar, în ultima perioadă, nu ne-au fost alocate spaţii de locuit pentru evacuaţi sau cazuri sociale. Facem menţiunea că în cazul repartizării, se va ţine cont de ordinea de prioritate”, a răspuns primăria sectorului 4 într-o scrisoare.

 

 

În ordinea numerelor de pe tricou

În urma solicitării ECONOMICA.NET, Primăria Sectorului 4 ne-a transmis că familia lui Ştefan Ciobanu are depusă la primărie o solicitare de locuinţă socială, din anul 2009. În listele de prioritate ale familiilor evacuate sau care urmează a fi evacuate din casele retrocedate se află pe poziţia 199, dintr-un total de 262 de cereri.

„Avem foarte multe cazuri de genul familiei d-lui Ciobanu și chiar mai grave, cum ar fi familiile de pensionari și alte categorii sociale cu venituri extrem de mici care nu pot achita chirii de pe piața liberă, familii în care ambii soți sunt persoane cu handicap grav, persoane cu mulți copii sau care au copii cu handicap, care stau în acest moment tolerați de familie, de prieteni sau vecini. În evidența noastră avem 262 de cereri din partea familiilor evacuate și 394 de cereri din partea cazurilor sociale nesoluționate, Sectorului 4 nefiindu-i alocate, în ultima perioadă, nici un fel de spații de locuit”, ne-a transmis Primăria Sectorului 4.

Potrivit primăriei, ordinea de prioritate este dată de starea de sănătate, ținându-se cont de gradul de handicap al persoanelor din cadrul familiei, venituri, numărul de copii, aflat în întreținere, familii monoparentale.

Potrivit datelor Primăriei Sectorului 4, în fiecare lună, la Spațiul Locativ se înregistrează, în medie, 25 de cereri pentru locuințe sociale de la familii evacuate sau care urmează să fie evacuate din imobilele restituite foștilor proprietari.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...