Oltchim va transmite OPSPI toate contractele de achiziţii publice în valoare de minim 500.000 euro

Oltchim (OLT) va pune la dispoziţia Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie toate contractele de achiziţii publice cu valoare iniţială de cel puţin 500.000 de euro sau echivalentul în lei.
Economica.net - mie, 03 oct. 2012, 16:35
Oltchim va transmite OPSPI toate contractele de achiziţii publice în valoare de minim 500.000 euro

Transmiterea acestor informaţii figurează pe ordinea de zi a unei AGA programată pentru 5 noiembrie, la solicitarea Ministerului Economiei.

Ministerul Economiei a propus „aprobarea pentru punerea la dispoziţia Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, în termen de 14 zile de la data hotărârii AGOA, a tuturor contractelor de achiziţie publică cu valoare iniţială, totală, care este egală sau mai mare de 500.000 de euro sau echivalentul în lei, indiferent de metoda de atribuire şi de obiectul acestor contracte, însoţite de un raport privind legalitatea, oportunitatea, stadiul şi derularea fiecărui contract, întocmit de personalul de specialitate din cadrul societăţii, în conformitate cu prevederile articolului 1 din Ordinul ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri nr. 1844/20.09.2012, privind instituirea procedurilor de achiziţii publice la unităţile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea MECMA”.

Solicitarea ministerului vine la o zi după ce la Oltchim a fost numit un nou director general, Mihai Bălan, şi după ce premierul Victor Ponta a spus că aşteaptă ca noul şef al combinatului să rezilieze toate contractele cu firmele „căpuşe”, să repornească secţiile care pot asigura o producţie „realistă”, nu pe stoc, şi că colaboreze cu consultantul pentru ştergerea datoriilor combinatului şi pregătirea noii privatizări.

Bălan a declarat, miercuri, că va avea discuţii cu băncile pentru a fi deblocate conturile combinatului, astfel încât în termen de două săptămâni să fie repornite instalaţiile şi să fie plătite salariile restante. El a fost, anterior, director general al producătorului de energie electrică şi termică CET Govora.

Oltchim a fost condus timp de 21 de ani de Constantin Roibu, care a demisionat din funcţie la începutul lunii septembrie. În locul său a fost numit, pentru o perioadă limitată, Nicolae Radu Olaru, fost director general adjunct al combinatului.

Acţionarii Oltchim vor discuta în 5 noiembrie şi aplicarea principiilor, normelor şi procedurilor prevăzute într-o ordonanţă de urgenţă din 2006 privind atribuiea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

Alte puncte pe ordinea de zi sunt revocarea din Consiliul de Administraţie a lui Ionel Florin, conform unui ordin din 26 iulie al ministrului Economiei, şi prelungirea până în iunie 2013 a valabilităţii contractului de asistenţă juridică încheiat de Oltchim cu casa de avocatură Vlad şi Tudor.

Totodată, acţionarii vor discuta şi constituirea unei garanţii imobiliare pentru garantarea plăţii datoriei Oltchim către Societatea Naţională a Sării, sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea. Oltchim va garanta cu un imobil situat în comuna Bradu din judeţul Argeş. Termenii plăţii datoriei au fost stabiliţi printr-un protocol de eşalonare.

Combinatul chimic se află în portofoliul statului, care prin Ministerul Economiei deţine 54,8% din acţiuni. În acţionariatul combinatului se mai regăsesc compania germană PCC SE (18,32%) şi fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, care deţine prin Nachbar Services 14,02% din titluri.

Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului majoritar de acţiuni deţinut de stat la combinatul chimic, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri. Privatizarea va fi reluată.

Şeful Oficiului Participatiilor Statului şi Privatizării în lndustrie (OPSPi), Remus Vulpescu, a demisionat miercuri, exprimându-şi public regretul pentru insuccesul licitaţiei de privatizare a Oltchim.

Te-ar mai putea interesa și
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Un român cheltuiește, în medie, 35,42 euro pe suplimente alimentare față de 89 de euro cât este consumul pe cap de locuitor în Europa, potrivit unui studiu Cegedim, publicat de Type Nature,......
Aeroportul Otopeni va avea sălile de aşteptare dotate cu banchete noi, de 1,85 milioane lei
Aeroportul Otopeni va avea sălile de aşteptare dotate cu banchete noi, de 1,85 milioane lei
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) vrea să achiziţioneze 450 de banchete pentru pasageri, cu 1,85 milioane ...
Chisăliţă, Asociaţia Energia Inteligentă: UE riscă majorarea importului de gaze mai scumpe, pentru a câştiga încrederea SUA
Chisăliţă, Asociaţia Energia Inteligentă: UE riscă majorarea importului de gaze mai scumpe, pentru a câştiga încrederea ...
Uniunea Europeană (UE) ar putea importa mai multe gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA, pentru a reduce deficitul comercial ...
Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore semi-submersibilă contractată pentru Neptun Deep, a ajuns la Constanţa
Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore semi-submersibilă contractată pentru Neptun Deep, a ajuns la Constanţa
Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore semi-submersibilă contractată pentru Neptun Deep, a ajuns la Constanţa, ...