Angajaţii Oltchim vor primi vineri avansul reprezentând 40% din salariul pe august

Angajaţii companiei Oltchim vor primi vineri avansul reprezentând 40% din salariul pe luna august, a declarat joi, la conferinţa CONPIROM, ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop.
Economica.net - joi, 04 oct. 2012, 14:07
Angajaţii Oltchim vor primi vineri avansul reprezentând 40% din salariul pe august

‘Mâine se vor acorda avansurile de 40% din salariile angajaţilor de la Oltchim pentru luna august, o lună în care nu s-a muncit decât până în 23, pentru că din 23 combinatul s-a oprit. În ceea ce priveşte asigurarea capitalului de lucru şi a fluxului de producţie sunt două discuţii – o notificare a Comisiei Europene cu un capital de 10 milioane de euro pe care să-l acordăm de la nivelul guvernului odată cu primirea răspunsului în maximum 30 de zile’, a spus Pop.

El a adăugat că pentru restul de 60% din salariu nu s-a făcut o analiză, dar a apreciat că se va acorda până la finalul lunii, pentru că ‘trebuie repornit combinatul până la finalul lunii’.

‘Cealaltă direcţie este cea legată de băncile comerciale şi de beneficiarii produselor de la Oltchim, de clienţii fideli ai Oltchim, care de altfel în momentul de faţă au plătită marfa în avans, cu care se poartă discuţii. Din partea guvernului putem discuta de maxim 10 milioane euro pe baza acordului cu FMI, BM şi CE pentru că toate sumele peste 10 milioane euro înseamnă un termen de şase luni de zile ca răspuns din partea lor. Şi atunci am zis că e o perioadă prea lungă’, a arătat oficialul guvernamental.

În ceea ce priveşte negocierea cu băncile şi cu clienţii Oltchim, este o chestiune care poate duce ‘pentru normalizarea combinatului undeva la 30-40 de milioane de euro’.

‘Cei 10 milioane de euro pot fi daţi în maximum 30 de zile odată cu primirea răspunsului de la FMI, CE şi BM. Comisia este înştiinţată, dar în paralel este obligatoriu să obţinem finanţare de la bănci şi clienţi. Oamenii o să îşi ia salariu fără orele suplimentare pentru că unii mai aveau ore suplimentare în momentul în care funcţiona combinatul. În zona aceasta se face o analiză la nivelul conducerii combinatului. Sumele de avans sunt de fapt din încasările restante către Oltchim’, a mai spus Pop.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a autorizat plata a 260,8 milioane de euro pentru peste 600.000 de fermieri
APIA a autorizat plata a 260,8 milioane de euro pentru peste 600.000 de fermieri
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 2 - 20 decembrie 2024, suma de 260,881 milioane euro (aproape 1,298 miliarde lei), reprezentând......
Cu cât se scurtează călătoria de la Buzău la Focșani după deschiderea circulației pe Autostrada Moldovei A7
Cu cât se scurtează călătoria de la Buzău la Focșani după deschiderea circulației pe Autostrada Moldovei A7
Distanța dintre Buzău și Focșani poate fi parcursă mai repede pe Autostrada Moldovei A7, decât pe drumul național ...
BERD garantează cu 10 milioane de euro în monedă locală programul de factoring derulat prin Banca Transilvania pentru lanțul de aprovizionare al magazinelor Profi
BERD garantează cu 10 milioane de euro în monedă locală programul de factoring derulat prin Banca Transilvania pentru ...
BERD oferă sprijin în valoare de 10 milioane EUR în monedă locală pentru lanțul de retail românesc Profi. Banca se ...
Fii NASTY pe noua platformă online de pariuri sportive AdmiralBet
Fii NASTY pe noua platformă online de pariuri sportive AdmiralBet
AdmiralBet a lansat platforma online care se poziționează ca o destinație de top pentru ca tu să trăiești o experiență ...