Casa inteligentă, construită de studenţii români, consumă de zece ori mai puţin ca una normală

Grija facturilor astronomice la căldură ar putea deveni istorie. Asta deoarece a fost inventată casa inteligentă care consumă de zece ori mai puţin decât o locuinţă obişnuită. Proiectul aparţine studenţilor de la Politehnică.  
Economica.net - vin, 05 oct. 2012, 19:41
Casa inteligentă, construită de studenţii români, consumă de zece ori mai puţin ca una normală

Casa minune este, întâi de toate, una economică.

„Clădirea aceasta consumă doar 13 kw pe oră. Dacă facem o comparaţie cu una normală, consumă de 10 ori mai puţin”, spune Vladimir Tanasiev, doctorand la Politehnică.

Multe sunt elementele inedite menite să îi reducă consumul. Toate ferestrele sunt îndreptate spre sud – la fiecare vor fi puse jaluzele bineînţeles inteligente, adică nu va trebui dumneavoastră sa le ajustaţi ele se vor ajusta singure – se vor închide şi se vor deschide în funcţie de luminozitate.

Circulaţia aerului este aparte. Sistemul de incalzire este inedit  -dacă, de exemplu stiţi că la şapte seara ajungeţi acasă şi atunci vreţi să fie 22 de grade, vă programaţi casa. Ea va şti când să pornească căldura în aşa fel încât atunci când intraţi pe uşă să fie temperatura dorită. Dacă peste zi şeful se hotărăşte să vă dea muncă suplimentară şi nu ajungeţi la sapte ci la nouă, vă „sunaţi” casa,, de pe telefonul mobil, o reprogramaţi, ea va porni căldura mai târziu, iar economia va fi foarte mare. Vezi video pe RTV.NET

 

Te-ar mai putea interesa și
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în 2030 ar putea fi aprobat în ședința de astăzi, 21 noiembrie, a......
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...