„Producţia de electricitate în 2012 va fi un la un minim istoric, la 12 TWh, din cauza secetei”, a declarat sâmbătă Remus Borza, care deţine firma Euro Insol, adminsitratorul judiciar al Hidroelectrica, citat de Mediafax.
Într-un an hidrologic normal compania produce în medie 15 TWh de energie.
Compania a încheiat primul semestru cu pierderi de 60 milioane euro. Borza a menţionat că în urma unor revizuiri de ordin contabil, Hidroelectrica a încheiat anul trecut pe pierdere, şi nu profit, aşa cum s-a anunţat anterior.
Remus Borza spune că la începutul anului estima un profit de 100 milioane euro pentru Hidroelectrica în 2012, dar seceta prelungită a afectat sever producţia de energiei a companieie şi veniturile.
Administratorul judiciar al Hidroelectrica, prezent sâmbătă la inaugurarea ecluzei de la Porţile de Fier I, a acuzat politica guvernărilor din ultimii ani care au contribuit la „căpuşarea” Hidroelectrica, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Hidrelectrica este a întregii Românii şi ea trebuie susţinută în primul rand de către stat. O să fac o observaţie ceva mai maliţioasă vis-à-vis de statul roman. Că tot este la modă acea sintagmă cu sens peiorativ: «Băieţii deştepţi». S-ar putea ca cel mai deştept băiat dintre băieţii deştepţi să fi fost chiar statul român”, a spus reprezentantul Euro Insol.
Argumentele lui Borza pentru care statul este unul dintre „băieţii deştepţi” sunt legate de faptul că miniştri de resort din ultimii ani au negociat contracte de livrarea a unei cantităţi de energie mai mare decât putea produce Hidroelectrica, iar ulterior, compania a fost nevoită să cumpere energie la preţuri foarte mari.
„Pe semnătura mai multor miniştri, Hidroelectrica a fost constrânsă să achiziţioneze energie electrică la preţul de 234, 250 de lei (pe MWh – n.r), pentru ca ulterior să o vândă băieţilor deştepţi la 130 de lei sau în piaţa reglementată la 189 de lei. Ne mai mirăm cum a ajuns Hidroelectrica în insolvenţă, să înregistreze la 20 iunie 2012 datorii de peste 1 milliard de euro, pierderi la 31 decembrie 2011 de 124 milioane de lei, pierderi la 20 iunie 2012 de 202 milioane lei? Este o consecinţă a acestei politici nesăbuite de a trage din toate părţile în Hidroelectrica”, a mai spus el.
Potrivit reprezentantului administratorului judiciar, la nivelul Hidroelectrica s-a început o evaluare a tuturor sucursalelor din ţară, iar la sfârşitul lunii octombrie se vor emite noile organigrame. Vizat de restructurări este sectorul TESA, care este supradimensionat.
Lucrările de retehnologizare a ecluzei de la Porţile de Fier I au avut loc în perioada iunie 2011 – august 2012, valoarea investiţiei fiind de 63 de milioane de euro.
Ecluza asigură circulaţia navelor prin această secţiune a fluviului, fiind prevăzută cu instalaţii de umplere şi golire a sasurilor, porţi şi turn de comandă pentru dirijarea ecluzării şi reglementarea navigaţiei prin ecluză.