Vrei să lucrezi în mall? H&M, Adidas şi New Yorker angajează acum

Mai mulţi retaileri care au deschis magazine în centrele comerciale din Capitală şi ţară fac acum angajări. ECONOMICA.NET îţi spune ce se caută şi dacă te califici.
Economica.net - lun, 08 oct. 2012, 21:14
Vrei să lucrezi în mall? H&M, Adidas şi New Yorker angajează acum

H&M caută store manager la Brăila şi Craiova. Candidatul ideal trebuie să aibă cel puţin doi-trei ani de experienţă în gestionarea unui magazin de retail într-o poziţie similară sau conducerea unui grup mare de oameni (în jur de 30) în domeniul serviciu clienţi, să fie interesat de modă, să aibă abilitatea de a planifica şi atinge obiectivele pe termen scurt şi lung, dar şi să fie disponibil, inclusiv seara şi în weekend. În plus, trebuie să cunoască şi limba engleză. Crezi că te califici? Atunci click aici.

Grupul Inditex angajează asistent vânzări part time pentru un magazin Massimo Dutti din Bucureşti. Printre responsabilităţile care vin odată cu acest loc de muncă se numără primirea produselor, realizarea inventarului, verificarea mărfii sau înlocuirea produselor vândute cu altele din stoc. Pentru mai multe detalii, click aici.

New Yorker caută  asistenţi comerciali pentru viitorul magazin din Ploieşti. Candidatul trebuie să aibă experienţă pe un post similar în comerţul cu textile, să deţină cunoştinţe profesionale în vânzări sau cunoştinţe de economia întreprinderii, să fie pasionat de modă şi să ştie limba germană sau engleza. Pentru detalii, click aici. Tot pentru magazinul din Ploieşti, New Yorker mai caută şi şef de filială. Acesta trebuie să deţină în mod obligatoriu cunoştinte bune de limba germană, să aibă experienţă pe un post similar, spirit de conducere şi studii finalizate. Click aici dacă te încadrezi.

Koton angajează asistent manager pentru magazinele din Bucureşti şi Constanţa. Locurile disponibile sunt doar şase, iar candidatul ideal trebuie să cunoască excelent limba engleză, să coordoneze activitatea magazinului, să conducă şi să motiveze echipa şi să fie la curent cu trendurile din domeniu. Pnetru mai multe detalii, click aici.

Adidas caută un şef de magazin pentru unitatea care se va deschide la Ploieşti. Care sunt cerinţele: studii superioare, 1-2 ani experienţă în coordonarea unei echipe, preferabil într-un post similar, cunoştinţe operare PC – Word, Excel, MS Outlook, bune abilităţi de comunicare, persoană serioasă, dinamică cu spirit de iniţiativă şi cunoscator al limbii engleze la nivel conversaţional. Pentru depunerea CV-ului, click aici.

Terranova angajează manager şi lucrător comercial pentru un magazin din Bucureşti. Numărul posturilor full-time disponibile: 6. Candidatul ideal trebuie să aibă sudii medii, obligatoriu bacalaureat, cel puţin un an vechime în activitatea de comerţ, preferabil în domeniu confecţiilor, cunoştinţe de contabilitate primară, cunostinte privind utilizarea PC, casa de marcat, POS, capacitate de concentare, atenţie sporită, simt estetic dezvoltat, abilităţi de comunicare şi prezentare şi să fie o persoana sociabilă şi optimistă. Dacă vrei să-ţi depui CV-ul, click aici.

Retailerul Takko recrutează director de magazin pentru locaţiile din Bucureşti, Ploieşti şi Slobozia. Candidatul ideal trebuie să fie comunicativ şi să relaţioneze cu clienţii, să fie capabil să ia decizii rapid, să fi avut o poziţie similară în domeniul vânzărilor de articole de îmbrăcăminte şi cunosştinţe de limba engleză şi/sau germană, cunoştinţe de operare PC şi studii superioare finalizate. CV-ul poate fi depus aici.

Takko mai recrutează şi lucrători comerciali pentru magazinele din Galaţi, Sibiu, Râmnicu-Vâlcea (click pentru detalii), Constanţa, Cluj-Napoca, Bucureşti, (click pentru detalii) Bacău şi Drobeta-Turnu Severin (click pentru detalii). Pentru a te califica trebuie să ai studiile medii finalizate, spirit de echipă, atutudine proactivă şi flexibilitate, amabilitate faţă de clienţi şi de colegi şi trebuie să fi la curent cu tendinţele în modă.

Deichmann caută vânzători pentru magazinele din Bacău, Piatra-Neamţ, Cluj-Napoca şi Sighetu Marmaţiei. Se cere: orinetare către clienţi şi nevoile lor, responsabilitate, implicare, seriozitate, rezistenţă la stres, spirit de echipa. Se oferă: şcolarizare intensivă, contract de muncă tip part time cu normă de 20 de ore pe săptămână, preţuri speciale pentru angajaţi, 14 salarii şi alte beneficii. Pentru detalii, click aici.

Bigotti angajează vânzător pentru magazinele din Bucureşti şi Sibiu. Candidatul ideal trebuie să aibă studii medii, experienţa nu este obligatorie, de e preferat să nu fie primul loc de muncă, trebuie să aibă cunoştinţe medii de limbă străină şi operare PC obligatoriu, abilităţi de comunicare, spontaneitate, atenţie distributivă, responsabilitate, aspect fizic plăcut şi îngrijit. Pentru depunerea CV-ului, click aici.

Retailerul de încălţăminte Otter angajează şef de magazin şi vânzător la Suceava. Pentru postul de vânzător trebuie să ai studii medii, cunostinte utilizare PC, abilităţi de comunicare excelente, sociabilitate, politeţe, ambiţie, abilităţi de lucru în echipă şi atitudine pozitivă. Experienţa în domeniu constituie un avantaj. 

Pentru postul de şef de magazin, candidatul ideal trebuie să aibă cel puţin studii medii , patru ani experienţă în vânzarii şi doi ani într-un post similar, cunostinte utilizare PC, abilitati de negociere, diplomaţie, toleranţă, uşurinţă în comunicare şi abilităţi pentru lucrul în echipă. Pentru mai multe detalii, click aici.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...