Ponta s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti pentru discuţii legate de Oltchim

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, la sediul Guvernului, cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti pentru discuţii legate de viitoarea privatizare a combinatului Oltchim (OLT), la întrevedere participând şi miniştrii Economiei şi Finanţelor.
Economica.net - lun, 08 oct. 2012, 11:51
Ponta s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti pentru discuţii legate de Oltchim

La momentul întâlnirii, în clădirea Guvernului s-a aflat şi Remus Vulpescu, fostul şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, care a derulat procedura eşuată de vânzare a Oltchim, din luna septembrie.

Luni dimimneaţa, premierul s-a întâlnit la Guvern cu ministrul Finanţelor şi şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru a discuta despre repornirea Oltchim (OLT), având ulterior şi o convorbire prin telefon cu Joaquin Almunia, comisar european pentru concurenţă, despre susţinerea financiară a combinatului.

Premierul a anunţat anterior că Guvernul va solicita Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene permisiunea ca viitoarea privatizare a Oltchim, preconizată pentru anul viitor, să fie derulată prin negociere cu un investitor strategic şi nu prin licitaţie deschisă la care să vină oricine.

El a susţinut că şi-ar dori la Oltchim şi un investitor american, englez sau francez, dar a precizat că investitorii din aceste ţări dispun deja de propriile combinate şi că doar grupul rus TISE s-a arătat interesat în mod concret, discuţiile cu investitorul rus fiind purtate prin intermediul ambasadei şi nu prin intermediari.

Până la viitoarea tentatică de privatizare, Guvernul a transmis Comisiei Europene avizul pentru ca la Oltchim să fie acordat un împrumut până în 10 milioane euro şi aşteaptă răspunsul Executivului comunitar într-un interval de 30 zile.

Reprezentanţi ai ministerelor Economiei şi Finanţelor, AVAS, Electrica şi ai unor bănci care au de recuperat bani de la Oltchim vor înfiinţa Comitetul pentru Stabilizarea Financiară a Oltchim (CSFO), care-şi propune plata salariilor restante, repornirea activităţii şi găsirea unui investitor.

Combinatul chimic va fi restructurat şi reorganizat, iar investitorul trebuie să aibă o capacitate financiară care să poată asigura operarea Oltchim şi Arpechim la un nivel cât mai apropiat de capacitatea de producţie potenţială a acestora.

Ministerele Finanţelor şi Economiei au avut în ultimele zile mai multe runde de discuţii cu principalii creditori ai Oltchim.

Ministerul Economiei deţine 54,8% din acţiunile combinatului chimic. În acţionariat se mai regăsesc compania germană PCC SE (18,32%) şi fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, care deţine prin Nachbar Services 14,02% din titluri.

Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului de acţiuni deţinut de stat, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.

Te-ar mai putea interesa și
Cu cât se scurtează călătoria de la Buzău la Focșani după deschiderea circulației pe Autostrada Moldovei A7
Cu cât se scurtează călătoria de la Buzău la Focșani după deschiderea circulației pe Autostrada Moldovei A7
Distanța dintre Buzău și Focșani poate fi parcursă mai repede pe Autostrada Moldovei A7, decât pe drumul național paralel, DN2 - E85, supranumit "Drumul Morții", potrivit datelor aplicației......
BERD garantează cu 10 milioane de euro în monedă locală programul de factoring derulat prin Banca Transilvania pentru lanțul de aprovizionare al magazinelor Profi
BERD garantează cu 10 milioane de euro în monedă locală programul de factoring derulat prin Banca Transilvania pentru ...
BERD oferă sprijin în valoare de 10 milioane EUR în monedă locală pentru lanțul de retail românesc Profi. Banca se ...
Fii NASTY pe noua platformă online de pariuri sportive AdmiralBet
Fii NASTY pe noua platformă online de pariuri sportive AdmiralBet
AdmiralBet a lansat platforma online care se poziționează ca o destinație de top pentru ca tu să trăiești o experiență ...
Trump amenință UE că va plăti taxe vamale dacă nu cumpără mai multe gaze și petrol din SUA
Trump amenință UE că va plăti taxe vamale dacă nu cumpără mai multe gaze și petrol din SUA
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a ameninţat vineri Uniunea Europeană cu taxe vamale dacă blocul comunitar nu ...