Un vas petrolier grec a fost dat dispărut după ce a plecat de la Abidjan

Un armator grec a anunţat luni că a pierdut contactul cu un vas încărcat cu păcură, care a părăsit fără explicaţii Abidjanul în noaptea de vineri spre sâmbătă, relatează AFP.
Economica.net - mar, 09 oct. 2012, 09:05
Un vas petrolier grec a fost dat dispărut după ce a plecat de la Abidjan

Compania Grace Management a precizat într-un comunicat că a avertizat autorităţile competente „şi a solicitat participarea ţărilor vecine şi altor părţi terţe” pentru a localiza vasul petrolier, care ar putea fi sub controlul piraţilor.

Vasul Orfeas, construit în 2008 şi care transportă 32.000 de tone de păcură, are un echipaj alcătuit din doi greci şi 22 de filipinezi.

Acesta a părăsit zona de ancorare din Coasta de Fildeş „fără ordin sau explicaţii” şi, potrivit ultimei poziţii cunoscute, părea să se îndrepte spre Lagos, Nigeria, a precizat armatorul.

Un alt vas petrolier grec, Energy Centurion, a fost ţinta piraţilor în august în largul statului Togo, mai la sud-est, în scopul de a descărca o parte din încărcătura de petrol, mai mult de 3.000 de tone, înainte ca nava să fie eliberată. Membrii echipajului au fost găsiţi nevătămaţi.

Compania greacă a explicat atunci pentru AFP că era vorba de o activitate specifică de piraterie în curs de dezvoltare în acea zonă, atacurile vizând preluarea încărcăturii, după care vasul şi marinarii erau eliberaţi fără a fi cerută vreo răscumpărare.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare lunară sunt ZERO pentru persoanele fizice care își deschid Pachetul Grija......
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România