Prima Casă: BCR are mai mulţi bani pentru credite, dar doar în lei

Banca Comercială Română (BCR) a obţinut o finanţare suplimentară de 45 milioane euro, în cadrul programului  pe Prima Casă, Totuşi, banca intenționează să utilizeze banii numai după ce reglementările vor permite băncilor să îşi completeze şi / sau să-şi modifice ofertele iniţiale de finanţare, potrivit informaţiilor oficiale primite la redacţia ECONOMICA.NET. 
Adrian Ionescu - mar, 09 oct. 2012, 09:28
Prima Casă:  BCR are mai mulţi bani pentru credite, dar doar în lei

Finanţarea va fi folosită numai sub formă de credite în lei.  BCR a acordat, până în prezent, circa 30.000 de credite în cadrul programului Prima Casă, în valoare de aproximativ 1,2 miliarde de euro, potrivit informaţiilor oficiale primite la redacţia ECONOMICA.NET.

Numărul cererilor s-a menţinut într-un ritm constant de la începutul anului, astfel că volumul total al solicitărilor de credite depuse a ajuns să depăşească semnificativ suma pe care BCR o mai are la dispoziţie”, a declarat Ioana Mihai, şefa departamentului de credite garantate din BCR.

Profilul clientului
Clienţii beneficiari ai programului Prima Casă 4 sunt bărbaţi tineri (25-34 ani) care au luat creditul pe o perioadă de 30 de ani.

Bucureştiul este zona cea mai activă în programul Prima Casă este Bucureşti. Cota Capitalei în volumul total de credite acordate a crescut la 45%, faţă de cota aferentă în prima etapă a programului (36%). Următoarele cele mai atractive 6 judeţe active în programul Prima Casă au fost Timiş, Cluj, Iaşi, Constanţa, Brasov şi Sibiu.

Criterii de eligibilitate
Poate beneficia de credit Prima Casă 4 orice persoană fizică care nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia, nici o locuinţă, indiferent de modul şi momentul în care a fost dobândită, sau care deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50m².

Primul pas pe care trebuie sa îl facă o persoană care doreşte să achiziţioneze o locuinţă prin programul Prima Casă este să vină la bancă, chiar dacă nu a găsit încă locuinţa de care are nevoie. Consilierii bancari îi vor prezenta detalii privind creditul, documentele necesare pentru dosarul de credit, valoarea estimată preliminară a creditului şi rata lunară de plată.
Clienţii trebuie să dispună de un aport personal (avans) de minim 5%. Banca acceptă până la 3 coplătitori. Nu se percepe comision de acordare credit sau comision lunar de administrare. Comisionul de rambursare anticipată este zero.
Creditul este garantat parţial de Fondul de Garantare a creditelor pentru IMM (FNGCIMM), garanţia emisă de FNGCIMM, în numele si în contul statului, având valoare determinată, iniţial egala cu 50% din valoarea creditului acordat. Potrivit legii, clientul are de achitat un comision de gestiune de 0,49% datorat FNGCIMM aplicat la valoarea finanţării garantate – deci la jumătate din valoarea acordată a creditului.
În cazul în care clientul solicită din partea FNGCIMM o promisiune de garantare va plăti un comision unic de analiză a promisiunii de garantare de 0.15% din valoarea promisiunii de garantare. Valabilitatea promisiunii de garantare este pe perioada de construcţie, dar nu mai mult de 18 luni.
      

Te-ar mai putea interesa și
Daniela Dărăban (ACUE): Este esențial ca statul să achite până la 1 aprilie 2025 toate plăţile restante către furnizori de energie care au susținut schema facturilor plafonate
Daniela Dărăban (ACUE): Este esențial ca statul să achite până la 1 aprilie 2025 toate plăţile restante către furnizori ...
Până la 1 aprilie 2025 este crucial ca statul să achite toate plăţile restante către furnizorii care au prefinanţat schema de sprijin pentru a asigura condiţii egale de concurenţă cu......
România participă la târgul de turism IBTM World de la Barcelona
România participă la târgul de turism IBTM World de la Barcelona
România este prezentă la IBTM World - târgul internaţional de turism specializat pe segmentul MICE (Meetings, Incentives, ...
„Autostrada Ford Otosan” – DEx12: Teste de iluminat pe tronsonul 1, care ar putea fi dat în trafic săptămâna viitoare
„Autostrada Ford Otosan” – DEx12: Teste de iluminat pe tronsonul 1, care ar putea fi dat în trafic săptămâna ...
Lucrările la tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova - Pitești (DEx12) se apropie de final, fiind deja efectuate teste de ...
Adrian Căciu, despre Ciucă: Are obligația să prezinte documentele care au stat la baza cheltuirii a 2 milioane de lei pentru cartea pe care a scris-o. Instituțiile abilitate trebuie să se autosesizeze
Adrian Căciu, despre Ciucă: Are obligația să prezinte documentele care au stat la baza cheltuirii a 2 milioane de lei ...
Social-democratul Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, îi cere liderului PNL Nicolae Ciucă ...