„Am înţeles preocuparea presei şi într-un fel regret că am folosit acest mijloc un pic costisitor pentru a fi prezent în rândul cetăţenilor. (…) De acum înainte voi folosi mijloace uzuale – tren, cursele Tarom, mersul cu maşina”, a spus Zgonea.
El a arătat că nu a făcut altceva decât să respecte legea, dar a subliniat că nemulţumirea presei e corectă şi normală, având în vedere evoluţia societăţii şi costurile destul de ridicate ale unui astfel de mijloc de transport pe care îl au la dispoziţie preşedintele statului, cei doi preşedinţi ai Parlamentului şi premierul.
Zgonea a spus că ideea de a merge cu elicopterul i-a aparţinut.
„Nu o să mă mai vedeţi pe mine în viaţa mea urcându-mă într-un mijloc de transport atât de costisitor. Pentru acea oră de zbor, resursele financiare care sunt ale mele pe luna aceasta – bănuiesc, sper că sunt în apropiere, le voi dona la o casă de copii”, a spus Zgonea.
Solicitat să comenteze afirmaţia liderului PDL Vasile Blaga, potrivit căruia acest zbor reprezintă o „manifestare tipică a stângii socialiste de a cheltui banii poporului”, Zgonea a precizat: „Nu l-am văzut pe domnul Blaga revoluţioanr decât după ce doamna Udrea şi-a bătut joc de comunităţile locale distribuind banii doar pe criterii politice. Nu l-am văzut făcând scandal în momentul în care fugeau din sală colegii de la PDL şi nu votau ridicarea imunităţii doamnei Ridzi sau a domnului Păsat. Nu l-am văzut pe domnul Blaga nemulţumit de furtul la Legea pensiilor din Parlament”.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, în legătură cu faptul că preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a mers cu elicopterul SRI la Botoşani la sfârşitul săptămânii trecute, că acestea sunt „acţiuni tipice stângii socialiste”.
„Sunt acţiuni tipice stângii socialiste, au grijă de banii oamenilor. Una spuneau când erau în opoziţie, alta fac când sunt la putere”, a comentat Vasile Blaga întrebat în legătură cu faptul că Valeriu Sgonea a mers cu elicopterul SRI la Botoşani.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a mers, sâmbătă, la Botoşani, cu un elicopter SRI, pentru o scurtă întâlnire cu autorităţile locale, după care s-a deplasat, cu acelaşi elicopter, la Dorohoi, pentru a participa la manifestările organizate de autorităţi cu ocazia împlinirii a 650 de ani de ani de la atestarea oraşului.
La Botoşani, Zgonea a fost aşteptat de prefectul Adrian Constantinescu, de primarul Ovidiu Portariuc, de parlamentarii PSD Gheorghe Marcu, Andrei Dolineaschi şi Costică Macaleţi şi de secretarul general al PSD Botoşani, Gheorghe Vâzdoagă.
Zgonea a fost întrebat de jurnaliştii prezenţi acolo de ce a folosit elicopterul SRI
„Suntem aleşi, noi trebuie să facem asta şi în momentul în care cetăţenii te invită la o manifestare cum este cea de la Dorohoi la împlinirea a 650 de ani de atestare documentară, într-un oraş în care s-a născut cel care a făcut sistemul modern de educaţie. Pentru cei care sunt demnitari în statul român este obligaţia noastră, în momentul în care am decis să intrăm în democraţie, toată chestiunea pe care trebuie să o facem noi, şi obligaţia este să facem toate întâlnirile oficiale”, a răspuns Zgonea.
El a spus că, pentru întâlnirile oficiale, pentru preşedintele Traian Băsescu, pentru cei doi preşedinţi ai Camerelor şi pentru primul-ministru există acelaşi protocol.
„Obligaţia noastră este să ne întâlnim cu cetăţenii, obligaţia primului-ministru e să guverneze, obligaţia şefului statului este să conducă statul. Şi atunci, în funcţiile pe care le avem, aceste lucruri se fac”, le-a spus Zgonea jurnaliştilor.
El a mai spus că va fi un preşedinte de Cameră „activ”, arătând că de obicei în week-end-uri are până la şapte evenimente oficiale la care participă ca invitat.