SENTIMENTUL de DIMINEAŢĂ: Prea multă prudenţă azi, iar mâine e prea departe

Mânuitorii de bani de la marile burse şi din Bucureşti au pus preţurile la conservat, pentru că datele problemei au devenit prea contradictorii, potrivit brokerilor. Pe de o parte indicatorii fundamentali ai economiilor arată rău. Pe de altă parte, tiparniţele de bani promit cu argumente puternice chiar şi în Europa, că o să fie bine. 
Adrian N. Ionescu - mie, 10 oct. 2012, 06:31
SENTIMENTUL de DIMINEAŢĂ: Prea multă prudenţă azi, iar mâine e prea departe

Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, şi-a îmblânzit discursul, totuşi, pentru prima dată de la începutul campaniei sale de recâştigare a încrederi pieţelor.

A spus că achiziţiile BCE sunt nelimitate dar nu şi necondiţionate.

Declaraţia nu a prins bine pe o piaţă în care se vânează şi cel mai vag indiciu despre ce ar putea să urmeze. S-a mai adăugat şi FMI care zice că încrederea „globală“ este foarte fragilă şi nu a mai fost nevoie de alte îndemnuri de tip VINDE.

La Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ca şi oriunde altundeva în Europa, şansa ar fi ca jucătorilor să li se pară că scăderile de ieri au fost prea mari.

Tranzacţiile speciale (pe piaţa „deal“) ne mai încurajează cât de cât. Atâta vreme cât încă mai marii jucători, actorii obişnuiţi ai acestor tranzacţii, mai este o şansă ca piaţa să evite prăbuşirea.

 

Repere tehnice

În ciuda scăderii de ieri. BET Fi a rămas în zona de suport pentru creştere din jurul pragului de 23.000 de puncte.

BET Fi este cel mai nervos şi mai analizat indice al Bursa de  Valori Bucureşti (BVB). Face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP). (pentru alte definiţii şi explicaţii, v. cap. DIDACTICE).

Se prelungeşte perioada de acumulare de care a scris analistul clujean Dan RUSU, de la BT Securities, în raportul cu ajutorul căruia ECONOMICA.NET a produs articolul Ce şanse au leul, euro, aurul şi bursele în săptămâna lansării Mecanismului de salvare europeană.

Încă ne mai întrebăm dacă, poate azi, corecţia preţurilor va începe „să se extindă spre limita inferioara a zonei de suport de la  22.700.

De partea optimiştilor, semnalul favorabil care ar pune capăt indeciziei este o penetrare a rezistenţei de la 23,600 de puncte“, estimează Dan Rusu.

Mai departe cunoaştem scenariul pozitiv, deja inclus în arhiva noastră: „reluarea tendinţei de
creştere spre noi extreme locale: 25.800“.

 

Arhiva

Analizele anterioare ale  BT Securities s-au confirmat în săptămânile trecute:

Nu numai că targeturile noastre pentru BET-FI (enunţate încă de la începutul lui august) au fost confirmate, dar piaţa a şi întâmpinat rezistenţe tari aici (la 24.000 – 24.300 de puncte, n.r.). S-a înregistrat, aşa cum avertizam, cea mai importantă corecţie din ultimele luni“, scria încă de vineri, Dan Rusu. în raportul său.

Cât priveşte evoluţia pe final de an, să „rămânem optimişti“, împreună cu analistul clujean: „suporturile de la 23.300 – 22.700 de puncte ar putea relansa BET-FI spre 25.800“.

Pe baza raportului BT Securities, ECONOMICA.NET, a măsurat anume  Ce şanse au leul, euro, aurul şi bursele în săptămâna lansării Mecanismului de salvare europeană

 

 

 

Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări cu date de arhivă şi corecţii)

 

„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

Te-ar mai putea interesa și
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat în Marea Roşie, precizând că sunt în curs de desfăşurare......
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului ...
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025.