Tarom este prima companie din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) care a finalizat selecţia managementului privat.
Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a declarat la finele lunii septembrie că noii manageri Tarom vor fi implicaţi în elaborarea strategiei pentru cedarea a 20% din acţiunile companiei. El a spus că doreşte ca vânzarea pachetului de acţiuni să fie încheiată până la finele acestui an.
MTI a mandatat, la finalul lunii iulie, asocierea PwC-D&B David şi Baias-George Butunoiu să recruteze managementul superior, respectiv directorii generali şi membrii CA, pentru companiile aflate sub autoritatea instituţiei cu o cifră de afaceri mai mare de 7,3 milioane euro.
Recrutarea managementului superior vizează companiile CFR SA (CFR Infrastructură), CFR Călători, Tarom, CNADNR, Metrorex, Aeroporturi Bucureşti, Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Administraţia Canalelor Navigabile, Aeroportul Internaţional Timişoara „Traian Vuia” şi Telecomunicaţii CFR.
Consultanţii au intervievat peste 1.000 de persoane pentru cele 54 de posturi de manageri, iar din lista scurtă de 319 candidaţi, furnizată instituţiei, majoritatea sunt cetăţeni români, din sectorul privat.
MTI organizează în prezent interviurile finale cu acei candidaţi incluşi în lista scurtă.