România va primi, în 2013, alimente de 55,8 milioane de euro de la UE

Uniunea Europeană a alocat 500 de milioane de euro pentru programul pe 2013 privind acordarea de produse alimentare pentru persoanele cele mai defavorizate, fiind estimaţi peste 18 milioane de beneficiari din 19 state membre, printre care şi România, căreia îi revin 55.880.716 de euro.
Economica.net - joi, 11 oct. 2012, 14:49
România va primi, în 2013, alimente de 55,8 milioane de euro de la UE

Alocarea de fonduri UE pentru programul pe 2013 privind produsele alimentare destinate persoanelor celor mai defavorizate a fost aprobată de Comitetul de gestionare a organizării comune a pieţei unice şi se aşteaptă ca peste 18 milioane de persoane din 19 state membre ale UE să beneficieze de bugetul de 500 de milioane euro.

„Acesta este ultimul an de existenţă a programului în forma sa actuală, cu finanţare în cadrul PAC (Politica Agricolă Comună – n.r.). Noi propuneri pentru un program mai vast, mai flexibil, mai strâns legat de politica de coeziune socială vor fi prezentate la sfârşitul acestei luni, sub responsabilitatea Comisarului UE pentru afaceri sociale, Laszlo Andor”, se arată într-un comunicat remis, joi, agenţiei MEDIAFAX de Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

Comisarul pentru agricultură, Dacian Cioloş, a declarat, joi, că deşi reprezentanţii UE se pot mândri cu ceea ce s-a realizat de-a lungul anilor cu ajutorul acestui program, a sosit momentul să se gândească la cele mai bune modalităţi de a răspunde în viitor la nevoile persoanelor cel mai defavorizate din UE.

„Avem convingerea că este vorba de o politică importantă pentru UE, în special în această perioadă dificilă din punct de vedere economic. Se estimează că aproximativ 18 milioane de persoane vor beneficia de acest program în anul următor. Acesta este motivul pentru care Comisia a propus rezervarea unui buget de 2,5 miliarde euro în propunerea sa de buget pentru perioada 2014-2020 pentru programul de ajutorare a persoanelor celor mai defavorizate, care îi va succeda actualului program. Deoarece se încadrează mai bine în obiectivele de reducere a sărăciei în UE, această finanţare este prevăzută în cadrul politicii de coeziune socială şi nu în cadrul PAC. Comisarul Andor va prezenta în curând propuneri pentru noul program de după 2013”, se mai arată în comunicat.

Suma alocată pentru 2013 a fost distribuită astfel: Belgia – 12.020.447 euro, Bulgaria – 19.093.054 euro, Republica Cehă – 183.869 euro, Estonia – 2.421.256 euro, Irlanda – 2.597.813 euro, Grecia – 22.017.677 euro, Spania- 85.618.342 euro, Franţa – 71.367.188 euro, Italia- 98.269.857 euro, Letonia – 5.208.791 euro, Lituania – 7.866.396 euro, Luxemburg – 171.704 euro, Ungaria – 13.951.019 euro, Malta – 548.475 euro, Polonia – 76.924.105 euro, Portugalia – 19.517.541 euro, România – 55.880.716 euro, Slovenia – 2.588.445 euro şi Finlanda – 3.753.305 euro.

Programul UE de distribuire a produselor alimentare către persoanele cele mai defavorizate din Comunitate funcţionează din decembrie 1987, când Consiliul a adoptat normele privind deblocarea produselor agricole plasate în stocuri de intervenţie publică în cazul statelor membre care doreau să le utilizeze drept ajutoare alimentare pentru persoanele cele mai defavorizate din UE.

De-a lungul anilor, programul a devenit o importantă sursă de aprovizionare pentru organizațiile care lucrează în contact direct cu persoanele cele mai defavorizate din societatea noastră. Se estimează că peste 18 milioane de persoane beneficiază în fiecare an de ajutoarele alimentare distribuite în cadrul programului.

Reformele succesive au condus la o politică agricolă comună condiţionată într-o măsură mult mai mare de piaţă, cu niveluri semnificativ mai mici ale stocurilor de intervenţie.

În ceea ce priveşte evoluţia viitoare a programului, în propunerea sa privind cadrul financiar multianual pentru perioada 2014-2020, Comisia a propus să se prevadă un buget de 2,5 miliarde euro pentru perioada respectivă de şapte ani, pentru a se continua finanţarea asistenţei UE acordate persoanelor celor mai defavorizate în temeiul rubricii I din bugetul UE, deoarece aceasta se înscrie mai bine în obiectivul de reducere a sărăciei al Strategiei Europa 2020.

Comisia elaborează propuneri concrete pentru modelarea viitorului program în cadrul politicii de coeziune socială, care urmează să fie publicate la 23 octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres....
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...