Ce baruri, restaurante, hoteluri şi magazine bune de vânzare au cei mai mari investitori din România

Societăţile de Investiţii Financiare (SIF) vor ajunge, curând, să nu poată refuza ofertele de cumpărare a barurilor, restaurantelor, hotelurilor şi magazinelor de tot felul.
Adrian N. Ionescu - sâm, 13 oct. 2012, 20:40
Ce baruri, restaurante, hoteluri şi magazine bune de vânzare au cei mai mari investitori din România

Astfel de deţineri de acţiuni sunt mai curând costisitoare decât profitabile, iar managerii SIF-urilor trebuie să strângă mereu mai mulţi bani pentru dividendele tot mai mari cerute de acţionari, potrivit brokerilor şi administratorilor de investiţii.

Deocamdată, liderii Societăţilor de Investiţii Financiare (SIF) nu sunt destul de presaţi să renunţe la hobby-ul de a dispune de un restaurant, o cofetărie sau de un hotel, undeva în ţară, dar în scurt timp vor fi.

„Restructurarea portofoliilor SIF-urilor va ajunge curând şi la astfel de participaţii. În mod cert astfel de deţineri nu au ce căuta în portofoliilor SIF-urilor Nu cred că ele există datorită vreunui hobby, ci sunt mai degrabă moşteniri sau, eventual, mici dezvoltări locale“, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Anton Ionescu, administrator al SSIF Broker Cluj Napoca. Compania este administrează un portofoliu de circa 50 de milioane de lei.

Câteva zeci de companii care au restaurante, cofetării, baruri, sau magazine, evaluate între câteva milioane sau câteva sute de mii de lei, se află rătăcite printre sutele de companii mai mici sau mai mari din portofoliile celor 5 SIF-uri.

Câteva mai norocoase au câte un hotel în portofoliu, dar numai reţeaua de baruri şi cofetării Calipso Oradea (simbol bursier CAOR), controlată de SIF Banat Crişana (SIF1), a fost suficient de norocoasă ca să inaugureze, la sfârşitul lunii trecute, al doilea hotel din România afiliat la reţeua DoubleTree by Hilton.

Calipso este doar o excepţie şi pariul SIF Banat Crişana, care a investit în companie numai anul trecut 4,5 milioane de lei.

SIF Banat Crişama a mutat CAOR pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), de pe piaţa Rasdaq, în curs de desfiinţare, tocmai pentru a fi mai vizibilă şi pentru a-şi pregăti ieşirea sau măcar vânzarea parţială a pachetului de acţiuni de peste 96% din total.

Compania valorează acum 44 de milioane de lei, la BVB.

Altfel, Calipso (CAOR) are în exploatare 6 unităţi de alimentaţie publică în Oradea: 2 cofetării (Pigalle şi Pigalle 2), un „resto-bar“ (Colors), un „pati-bar“ (Colibri), un bar (Best) şi un restaurant (Express), plus alte 62 de spaţii comerciale de închiriat. A avut pierdere de 80.000 de lei pe Semestrul 1 (profit de 1,25 de milioane de lei anul trecut), din afaceri de 2,7 milioane de lei (respectiv 6,5 de milioane).

SIF Banat Crişana (SIF 1 ) are un apetit special pentru companiile din alimentaţia publică şi reţelele comerciale locale. Trei companii acoperă peste 8% din valoarea activului net (averea) SIF 1: În afară de Calipso (CAOR) mai sunt şi Comalim Arad (simbol bursier MALI, 2,45%) şi Arta Culinară Cluj Napoca (ARCU, 2,2%).

Comalim Arad (MALI) este o firmă cu afaceri de 3 milioane de lei anul trecut, din care a scos un profit de 200.000 de lei, dar care a respectat reţeta imobiliare multor reţele comerciale preluate de pe piaţa Rasdaq a Bursei.

Societăţi ca MALI au ajuns să trăiască din închirierea spaţiilor comerciale şi, în cel mai bun caz şi a altor active imobiliare decât cele iniţiale.

MALI a reuşit, totuşi, o investiţie într-o hală de depozitare de mărfuri generale, propriu obiectului sau de activitate originar, comerţul cu ridicata.

Compania valorează 15 milioane de lei, potrivit capitalizării calculate cu preţul ultimei tranzacţii de pe piaţa Rasdaq a Bursei, din 19 iulie! SIF1 deţine peste 91% din acţiunile MALI.

Firma Arta Culinară Cluj Napoca (ARCU), din Cluj Napoca valorează 2,2 milioane de lei, conform preţului unei tranzacţii de acum 3 ani! SIF Banat Crişana deţine peste 89% din acţiunile ARCU.

Patronii de la SIF1, au renunţat, se pare la luptă, şi chiar au diminuat capitalul social al firmei, după ce încercaseră creşterea dimensiunii firmei, printr-o fuziune cu alte două companii de pe Rasdaq, una care avea restaurantul Pelicanul din Cluj şi alta care deja se ocupa cu închirierile de spaţii coemrciale.

Arta Culinară Cluj Napoca (ARCU) a reuşit un profit de 95.000 de lei din afaceri de 6,9 milioane de lei.

Mai jos este citat exemplul unei alte firme de comerţ, convertită la închirierea propriilor spaţii, care a fost scoasă din portofoliu.

 

Miza imobiliară

 

Şi managerii de la Istru Brăila (simbol bursier ISTR) au venituri importante din închirieri.

Istru Brăila a avut afaceri de 1,17 milioane de lei în Semestrul 1, din care a scos un profit de 170.000 de lei, dar cele mai mari venituri (57%) au venit tot din închirierea spaţiilor. Vânzarea de mărfuri a adus 38% din bani, iar 5% de laboratorul de cofetărie.

Din cauza apetitului foarte scăzut pentru investiţii în sectorul de alimentaţie publică, compania valorează la bursă cât cifra ei de afaceri de anul trecut. În mod normal valoarea companiei ar trebui să fie un multiplu de vânzări.

Compania are o valoare de piaţă de doar 2,7 milioane de lei, potrivit ultimei cotaţii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). SIF Moldova (SIF2) are peste 47% din acţiunile ISTR. Bursagrirom din Brăila are aproape 46%. Această polarizare a acţionariatului deja face ca restul de 7% să nu maifie interesant pentru piaţă.

Oficialii Istru dau vina pe criză „care, la nivelul societăţii, s-a maniefstat pe scăderea numărului de clienţi, scăderea numărului de mese festive (nunţi, botezuri, aniversări).

Compania are restaurantele Continental, Capitol şi cofetăria Macu Roşu.

SIF Moldova a făcut o pauză de transparenţă în chestiunea restaurantelor şi cofetăriilor care le are în administrare, cu toate că a devenit o vedetă a guvernanţei corporatiste în ultimii doi ani, spre deosebire de celelalte SIF-uri.

„Nu dorim să fim asociaţi cu acest domeniu de activitate şi nu este uşor să scapi de el“, a spus un manager al SIF Moldova.

 

Alte restaurante, alte chirii

SIF Transilvania (SIF3) a investit în majorarea de capital al fostei ICRA din Braşov, deşi acum, sub denumirea Coral Braşov, nu mai este o mare întreprindere de Comerţ cu Ridicata, ci se ocupă cu „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate“.

Este o firmă de nici un milion de lei la BVB cu afaceri de jumătate de milion pe Semestrul 1, şi perderi de 170.000 de lei.

Are şi SIF Transilvania cel puţin un restaurant de vânzare, Restaurant Cherhana din Mamaia, dar în cazul său nu ar fi de mirare, strategia de portofoliu a SIF3 fiind concentrată pe turism. Compania a fost delistată în 2007.

Astfel că acest articol nu are de ce să se ocupe de hotelurile SIF Transilvania.

SIF Oltenia (SIF5) are de asemenea cel puţin două hoteluri de vânzare, Hotel Rusca (RSCA) şi Hotel Dâmboviţa (nelistată), din Târgovişte, dar nu ca urmare a unei strategii, după cum nici o strategie nu a îndemnat-o să păstreze Alimentara Slatina sau firma de comerţ Mercur Craiova.

 

Vânzări dificile

„Portofoliile SIF-urilor trebuie restructurate, dar vor fi greu de vândut companiile de care spuneţi, pentru că piaţa lor nu merge deloc bine“, a declarat, pentru ECONOMICA.NET , Bogdan Bilaus, directorul de investiţii al Raiffeisen Asset Management, unul dintre liderii autoritari ai pieţei serviciilor de administare a investiţiilor.

Ocazional, se mai face câte o tranzacţie, atât de discretă încât scapă până şi Bursei unde este cotată compania respectivă. Astfel, SIF Banat Crişana (SIF1), şi-a lichitat participaţia de peste 28% dintr-o fostă companie de comerţ cu amănuntul din Valea Jiului, Mixt Uricani, care acum se ocupă trăieşte mai ales din închirierea spaţiilor sale comerciale.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: PNL își asumă angajamentul ferm ca până în 2028 salariile din Educaţie să ajungă la același nivel cu cele din Sănătate
Ciucă: PNL își asumă angajamentul ferm ca până în 2028 salariile din Educaţie să ajungă la același nivel cu cele ...
PNL îşi asumă un angajament ferm, că până în 2028 salariile din Educaţie vor ajunge la acelaşi nivel cu cele din Sănătate, a transmis luni preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, la o......
Apare Programul Naţional pentru Sprijinul Marii Industrii, cu finanțare de un miliard de euro. Ce spune ministrul Finanțelor
Apare Programul Naţional pentru Sprijinul Marii Industrii, cu finanțare de un miliard de euro. Ce spune ministrul Finanțelor
Ministerul Finanţelor a lansat luni seara, în dezbatere, un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru înfiinţarea Programului ...
Germania oferă ucrainei un ajutor de iarnă de 200 de milioane de euro
Germania oferă ucrainei un ajutor de iarnă de 200 de milioane de euro
Ministrul german de Externe Annalena Baerbock a anunţat luni, la Kiev, un ajutor suplimentar din partea Germaniei pentru ...
Senatul a votat în favoarea modificării Legii pensiilor militare. Indexarea se va face în raport cu solda sau salariul
Senatul a votat în favoarea modificării Legii pensiilor militare. Indexarea se va face în raport cu solda sau salariul
Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, cu amendamente, prin care se prevede ...