Liviu Dragnea: Nu e un pericol dacă Geoană îşi face partid

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, nu consideră " un pericol" înfiinţarea unui nou partid de către Mircea Geoană şi susţine că doar "unu, doi, trei membri nesemnificativi" din PSD vor pleca cu acesta.
Economica.net - vin, 18 nov. 2011, 15:54

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă la Sibiu, dacă există semnale că primari sau parlamentari ai PSD ar putea pleca cu Mircea Geoană într-un eventual nou partid înfiinţat de acesta.

„Am auzit zvonuri, pe care inclusiv domnul Geoană le-a infirmat. Din ceea ce ştiu că se întâmplă în partid, nu se va întâmpla lucrul acesta. Dacă se va întâmpla, va fi vorba despre unu, doi, trei membri nesemnificativi”, a declarat Liviu Dragnea, citat de Mediafax.

Întrebat dacă se aşteaptă ca Mircea Geoană să înfiinţeze un nou partid, Dragnea a spus că nu îl interesează ce face acesta, odată exclus din PSD.

„Dacă domnul Geoană va fi exclus din partid, nu mă mai interesează ce va face. Nu consider un pericol dacă domnul Geoană va vrea sau nu să îşi deschidă un partid”, a afirmat Dragnea.

Social-democratul a mai precizat că opinia membrilor, dar şi a simpatizanţilor cu care a stat de vorbă este că „subiectul Mircea Geoană trebuie închis rapid într-un fel sau altul” şi consideră „un lucru foarte bun” faptul că decizia finală va fi luată marţi.

Întrebat dacă nu se teme că PSD ar putea pierde funcţia de preşedinte al Senatului odată cu excluderea lui Mircea Geoană, Dragnea a spus că, dimpotrivă, PSD speră să o câştige, deoarece până acum funcţia a fost „deţinută de Mircea Geoană, nu de PSD”.

El a afirmat că speră ca funcţia să ajungă la Titus Corlăţean şi a precizat că nu speră în van, ci se bazează pe decizia Curţii Constituţionale care a precizat că doar PSD are dreptul să propună candidat pentru acea funcţie.

PSD doreşte înlocuirea lui Mircea Geoană de la şefia Senatului cu Titus Corlăţean.

Comisia de integritate a PSD a decis, duminică, cu 43 de voturi „pentru”, cinci „împotrivă” şi două abţineri, să recomande Comitetului Executiv Naţional excluderea lui Mircea Geoană din partid.

 

Te-ar mai putea interesa și
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri de pace între Rusia şi Ucraina, la aproape trei ani de la începutul......
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...
Trump a anunțat pe cine va numi ambasador în Panama, la câteva zile după ce a amenințat că SUA va recupera controlul asupra Canalului Panama (Video)
Trump a anunțat pe cine va numi ambasador în Panama, la câteva zile după ce a amenințat că SUA va recupera controlul ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, l-a nominalizat pe comisarul comitatului Miami-Dade, Kevin Marino Cabrera, ca ambasador ...