Dracula, trezit din nou ca să resusciteze turismul în România

Nu-l putem folosi ca brand turistic, dar ne putem promova ţara cu el. O mână de ajutor ne dă şi Hollywood-ul. Dar, spun specialiştii, Ministerul Turismului trebuie să se gândească la campanii diferite pentru pieţele pe care doreşte să îl promoveze pe Dracula.
Andrada Ghira - lun, 15 oct. 2012, 21:09
Dracula, trezit din nou ca să resusciteze turismul în România

Din toamna asta, Dracula are complex de cinci stele în inima Transilvaniei, iar ştirea apare în cinematografele din întreaga lume. Noul film 3D, care îl are ca personaj principal pe conte, a debutat pe primul loc în box office-ul din America de Nord, cu încasări de 43 de milioane de dolari. Ce facem cu Dracula?

La începutul lunii trecute, Cristian Bărhălescu, secretar de stat pe turism în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismulu (MDRT), declara că România va fi promovată prin intermediul lui Dracula în China, India şi Orientul Mijlociu. Dar, ne va ajuta Dracula dacă vom pompa bani în el pentru a atrage turişti sau vom reînvia eşecul Dracula Park? ECONOMICA.NET a cerut părerea specialiştilor din piaţă pentru a vedea cât de posibilă ar putea fi această strategie.

În 2009, Elena Udrea, ministrul Turismului la accea vreme, declara că Dracula nu mai poate fi folosit ca brand turistic, şi că ministerul nu are nici un proiect legat de Dracula. În 2011 însă, Udrea spunea că se lucrează la un circuit Dracula, pe lângă circuitul „roşu”, pe tema comunismului.

Dar până acum, la mai bine de un an de la anunţ, nici un astfel de tur nu „a ieşit” de pe uşa ministerului. În schimb, Ministerul va încerca atragerea turiştilor indieni, chinezi şi a celor din Orientul Mijlociu prin legenda lui Dracula prin redeschiderea Biroului de promovare de la Beijing şi prin deschiderea unuia nou în India. În plus, va fi rezolvată şi problema vizelor pentru turişti. Castelul Bran şi Sighişoara ar urma să fie promovate în legătură cu Dracula, cu sume ce vor fi alocate către acest domeniu anul viitor, mai declara Bărhălescu luna trecută.  

Cu o lună mai devreme de acest anunţ, pe la mijlocul lunii august, agenţia de turism S&S Travel a scos la promovare Dracula Tour, un produs turistic care oferă turiştilor opt zile de vacanţă cu plecare din Bucureşti, spre Castelul Peleş, Castelul Bran şi Sighişoara. Acest pachet turistic ar urma să fie prmovat şi în China, Thailanda, Japonia, dar şi SUA. Deocamdată, turul este promovat doar în Europa.

„Am promovat acest tur prin birourile de promovare turistică ale României din mai multe ţări, printre care şi Italia. Momentan, promovăm acest concept în Austria, în cadrul unui concurs ce se desfăşoară prin intermediul Radio Viena. Luna aceasta va intra în cinematografele de acolo producţia Hotel Transylvania, iar noi oferim un premiu pentru familia câştigătoare, ce constă într-un weekend în Transilvania”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Silviu Cenusă, directorul agenţiei S&S Travel.

Deşi deocamdată promovarea se face în Austria, Silviu Cenusă mai spune că sunt în pregătire şi promovările pe alte pieţe, iar tour-operatorii externi interesaţi de acest pachet turistic vor contracta prin agenţia românească tururile Dracula pentru turişti.

Îl putem folosi pe Dracula?

De la Hollywood au pornit multe producţii despre Dracula, atât de cunoscut în întreaga lume. Este cazul şi animaţiei Hotel Transylvania, şi nu de puţine ori străinii idenfică România cu Dracula. Spre exemplu, dacă treceţi prin faţa Institutului Goethe din Amsterdam, veţi vedea o hartă a Europei, iar pe fiecare ţară plasat un simbol. Deasupra României, contele Dracula îşi ridica mâinile, gata să sperie intruşii în castel.

De ani de zile, Simion Alb este reprezentantul Ministerului Turismului la New York, prin biroul de promovare turistică pentru America de Nord, şi crede că, exploatându-l pe Dracula, se pot atrage turişti de pe pieţele luate în vizor de MDRT. De ce?

“Pentru că Dracula este unic, incitant, misterios şi  pentru că Hollywood-ul este un bun partener în popularizarea mitului Dracula. Va trebui însă să pregătim cu multă grijă o campanie Dracula majoră în Orient după ce vom analiza implicaţiile culturale, posibilele efecte secundare şi accesibilitatea produsului Dracula – preţ, putere de cumpărare, acces şi distribuţie, pentru segmentele de piaţă care pot fi interesate de acesta”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Simion Alb.

De aceeaşi părere este şi spaniolul Javier Garcia del Valle, directorul Happy Tour, cea mai mare agenţie de turism din România. Acesta dă exemplul Spaniei şi simbolurile pe care aceştia le promovează. „Nu trebuie să ne fie frică să ne folosim notorietatea mitului Dracula în promovarea României. De când am venit la Happy Tour am constatat cu surprindere ca românii sunt uneori jenaţi să vorbească despre Dracula şi nu am înţeles de ce. Eu sunt din Spania şi noi ne promovam ţara expolatând simboluri care au notorietate în lumea întreagă: flamenco, paella, Torero (luptele cu tauri), chiar dacă cei mai mulţi dintre spanioli nu sunt toreadori, foarte mulţi nu ştiu să danseze flamenco şi unora nu le place paella„, a declarat pentru ECONOMICA.NET,  Javier Garcia del Valle EVP/CEO Happy Tour Group.  

„Unde este România?”

Directorul Happy Tour spune că a avut ocazia să testeze cât de importantă este referinţa prietenilor lui la mitul lui Dracula, în prezentarea României. A invitat câţiva prieteni în România, iar aceştia l-au întrebat unde este această ţară. Atunci Javier Garcia del Valle i-a întrebat dacă au auzit de Dracula. „Cu siguranţă, toată lumea a auzit de Transilvania”, a venit răspunsul, iar directorul agenţiei le-a explicat că Transilvania este parte din România.

„Au venit şi au fost impresionaţi de Delta Dunării, Transilvania, Bucovina şi tot ceea ce au descoperit aici. De aceea noi la Happy Tour promovăm şi comercializăm pachete incoming precum: “Dracula Tour” şi “O zi împreună cu Dracula” şi toţi turiştii care optează pentru ele sunt încântaţi să descopere Castelul Bran, Palatele Peleş şi Snagov, Fortăreaţa Cetate Poenari şi evident, Sighişoara”, ne-a mai declarat Javier Garcia del Valle.  

La polul opus, Monica George, director de dezvoltare la Quest Tours & Adventures, o agenţie de turism din SUA, care vinde oferte turistice doar în România şi Bulgaria, spune că este greşit să-l considerăm pe Dracula un brand şi spune că atracţia lui este limitată.

„Considerându-l un brand, ar dăuna simbolului naţional al Prinţului Vlad Draculea al III-lea versus Contele Dracula. Chiar şi aşa, nu poate să nu fie luat în considerare şi ar trebui folosit cu înţelepciune. Noi în mod constant le arătăm turiştilor americani diferenţa şi ei sunt mult mai interesaţi de aspectul istoric şi cum a ajuns mit. În prezent, Contele Dracula are o atracţie limitată, în mare parte în preajma Halloween-ului”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Monica George, director de dezvoltare în cadrul Quest Tours & Adventures.

În ultimii doi-trei ani, turiştii americani vor să afle mai multe despre partea istorică care se ascunde în spatele lui Dracula, faţă de acum 10-15 ani când erau fascinaţi doar de mit. „Chiar dacă vin în România datorită percepţiei contelui Dracula, imitaţii ieftine precum case bântuite sau ale groazei ca cea de la Castelul Bran sau restaurante Dracula în Bucureşti sunt nişte dezamăgiri amare”, a mai declarat pentru ECONOMICA.NET, Monica George.

Câţi americani ne vizitează ţara

Chiar şi-aşa, americanii sunt receptivi când vine vorba de Dracula. Simion Alb spune că aproximativ 10% din turiştii americani şi canadieni care vizitează România îl enumeră pe Conte printre motivaţiilor lor principale de călătorie. S-ar putea însă ca numărul acestora să fie mai mare, mai spune Alb, pentru că nu toţi turiştii informează biroul român de promovare cu privire la preferinţe lor.

Iar datele INS arată că anul trecut, americanii s-au plasat pe locul cinci dintr-un top 10, în spatele Germaniei, Italiei, Franţei şi Ungariei. Adică 85.825 de americani care s-au cazat în structurile de primire turistică. „Statele Unite se află în primele cinci pieţe generatoare de turişti străini pentru România, iar americanii sunt cei mai numeroşi clienţi străini pentru multe dintre hotelurile de patru şi cinci stele din Bucureşti şi din principalele oraşe ale ţării. Transilvania, mănăstirile din Bucovina şi Maramureş sunt zonele cele mai vizitate de turiştii şi vizitatorii din America de Nord, alături de Bucureşti, desigur”, a mai declarat pentru ECONOMICA.NET, Simion  Alb.

Cei mai mulţi tuirişti care au vizitat România anul trecut au fost germanii (206.932), urmaţi de italieni (172.245), francezi (109.346) şi ungurii (86.489), arată datele INS furnizate la solicitarea ECONOMICA.NET.

Ce ne mai trebuie pe lângă Dracula

Dar pentru ca România să fie o destinaţie pe care turiştii, fie ei americani, chinezi, sau europeni, să o aleagă în detrimentul uneia mai cunoscute, este nevoie de bani. Bani pentru infrastructură. Bani pentru studii de piaţă. Bani pentru promovare.

„În ceea ce priveşte strategia Ministerul de a promova România folosindu-se de brandul Dracula, în China, India şi Orientul Mijlociu, consider că este o iniţiativă lăudabilă, cu condiţia ca mesajul publicitar să fie construit ţinând seama de particularităţile şi specificul fiecărei ţari; pentru că aceste trei pieţe nu pot fi tratate ca una singură. Va fi nevoie de campanii bine gândite şi de timp. Penetrarea pe o piaţă ca cea din China nu este deloc uşoară, dar repet, iniţiativa este foarte bună. În plus, oficialii români trebuie să fie conştienti că doar acţiunea de promovare nu este suficientă. Ea trebuie susţinută de o serie de alte măsuri precum îmbunătăţirea infrastructurii rutiere, facilitarea acordării vizelor dar şi educarea tuturor jucătorilor din turismul românesc pentru a avea competentele necesare pentru a primii aceşti turişti. Cu siguranţă “Dracula” ne va ajuta, dar în final totul depinde de noi cât de bine vom ştii să ne facem treaba”, a mai declarat pentru ECONOMICA.NET, Javier Garcia del Valle EVP/CEO Happy Tour Group.
Noile tehnologii şi Internetul ar putea să ajute România în promovarea ei.

SUA sunt a cincea cea mai mare piaţă care generează turiştii în România. Însă, americanii nu ştiu prea multe despre ţara noastră. Ne mai ajută Internetul şi topurile realizate de publicaţiile internaţionale.
„După 23 de ani de la căderea comunismului, majortatea călătorilor americani nu prea ştiu multe despre România şi ce se întâmplă acolo. Dar, chiar şi-aşa, în ultimii zece ani, accesul global la tehnologie şi informaţie plasează comorile turistice ale României în competiţie cu locuri care investesc masiv în turism. Cu o promovare turistică înţeleaptă, lumea uită de situaţia economică a Greciei sau de faptul că anul trecut s-au raportat 30.000 de morţi în războiul împotriva drogurilor din Mexic. Însă România este inexistentă pe harta promovărilor. Ministerul Turismului ar trebui să aloce cel puţin 85% din bugetul anual pentru promovarea României în SUA”, a  mai declarat pentru ECONOMICA.NET, Monica George.

Din experienţa acesteia, turiştii americani au mai mulţi bani planificaţi pentru petrecerea unei vacanţe decât europenii, sunt mai toleranţi, iar dacă unele servicii i-au dezamăgit, aceştia vor împărtăşi în social media experienţa lor. Americanii sunt curioşi când vine vorba de mâncarea şi băuturile româneşti, aşa că vor cheltui mai mult într-un restaurant sau bar şi lasă în mod constant bacşişuri mari. Şi nu în ultimul rând, turiştii din SUA sunt mai mult interesaţi de ce are de zis un ghid calificat. Deşi sărbătoarea de Halloween bate la uşă, agenţia nu a vândut nici un pachet spre România cu această ocazie, dar există un tur privat pentru Halloween, care nu este deschis rezervărilor.

Citeşte şi Casa lui Dracula, scoasă la vânzare

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la PPC pentru toți clienții
Anunț de la PPC pentru toți clienții
PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții, potrivit unui comunicat de presă, astfel că, temporar unele funționalități vor fi temporar......
Programul de guvernare: Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi finalizată până la sfârșitul lui 2028
Programul de guvernare: Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi finalizată până la sfârșitul lui 2028
Finalizarea primei autostrăzi montane, care va traversa Munţii Carpaţi, inclusiv primele tuneluri montane la profil de ...
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Transportatorul aerian Wizz Air anunță că oferă clienților posibilitatea de a cumpăra bilete pe cinci rute la tarife ...
Program de guvernare: Creștere estimată de 1,1% a veniturilor publice din PIB în 2025, contribuția la Pilonul 2 de pensii va crește până la 6%, se menține cota unică
Program de guvernare: Creștere estimată de 1,1% a veniturilor publice din PIB în 2025, contribuția la Pilonul 2 de pensii ...
Cota unică de impozitare ar urma să fie menţinută în următorii patru ani, pentru încurajarea mediului de afaceri, ...