Ucraina pregăteşte un program de susţinere a creditării ecomomiei de către bănci

Ucraina pregăteşte măsuri monetare şi fiscale pentru a încuraja creditarea către sectoare cheie ale economiei şi încearcă să prelungească acordul cu FMI, în prezent blocat, înainte ca acesta să expire la sfârşitul anului, a declarat guvernatorul băncii centrale, Serhiy Arbuzov, citat de Bloomberg.
Economica.net - lun, 15 oct. 2012, 19:14
Ucraina pregăteşte un program de susţinere a creditării ecomomiei de către bănci

Banca centrală şi Ministerul de Finanţe analizează măsuri, între care refinanţarea ieftină a creditorilor, pentru a stimula economia, a spus Arbuzov, într-un interviu la Tokyo, unde a participat la reuniunea anuală a FMI.

Economia Ucrainei, care a crescut cu 5,2% anul trecut, încetineşte întrucât cererea pentru exporturi precum oţelul este în declin, din cauza crizei datoriilor din Europa. Arbuzov a afirmat că s-a întâlnit cu reprezentanţi ai celor mai mari 20 de bănci din Ucraina în octombrie şi le-a cerut să suplimenteze creditarea pentru anumite sectoare economice, inclusiv agricultură, infrastructură şi minerit.

În Ucraina au loc alegeri parlamentare în această lună.

„Băncile care sunt de acord să ofere creditare ieftină şi care participă la economia naţională vor primi refinnaţare. Vom încerca să facem acest lucru pe baze aproape automate. Băncile care m-au ascultat în această privinţă vor putea să câştige din această situaţie, chiar foarte mult”, a spus el.

Băncile vor putea primi refinanţare ieftină de la banca centrală, chiar dacă dobânzile pe pieţele interbancare cresc, în timp ce costurile cu dobânzile pentru companii ar putea fi subvenţionate cu până la 100%, a declarat ministrul de Finanţe, Arbuzov.

Planul de susţinere a băncilor vine în acelaşi timp ce eforturi ale Ucrainei de a relua acordul cu FMI de 15,4 miliarde de dolari, în prezent blocat. După discuţii cu oficiali ucraineni în SUA, instituţia internaţională trimite misiuni tehnice în fosta republică sovietică pentru a discuta prelungirea finanţării, a spus Arbuzov.

Ucraina a apelat la sprijinul FMI după ce economia s-a contractat cu aproape 15% în 2009, ca urmare a impactului crizei financiare globale. Acordul, al doilea în doi ani, este blocat deoarece guvernul refuză să majoreze costurile cu energia pentru populaţie, măsură necesară pentru reducerea deficitului bugetar.

Economia Ucrainei a avansat cu 1,5% în primele opt luni ale anului.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...