FC Timişoara datorează peste 1 milion de euro pentru transferul lui Brezinsky

Comisia pentru Statutul Jucătorilor din cadrul FIFA a solicitat grupării FC Timişoara să achite datoria către clubul ceh Slovan Liberec, reprezentând o restanţă de plată din transferul fundaşului Milos Brezinsky din anul 2008.
Economica.net - vin, 18 nov. 2011, 18:41

Conform unor surse din cadrul clubului bănăţean, conducerea FC Timişoara are de plată 1.050.000 de euro către gruparea cehă plus 100.000 de euro penalităţi.

FC Timişoara a pierdut litigiul cu Slovan Liberec în ceea ce priveşte această restanţă atât în faţa Judecătorului Unic al Comisiei FIFA pentru Statutul Jucătorilor în 11 august 2010, cât şi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne la 9 septembrie 2011.

Într-o scrisoare trimisă de comisia din cadrul FIFA Federaţiei Române de Fotbal se menţionează faptul că FC Timişoara trebuie să achite şi 10.000 de franci elveţieni reprezentând costuri procedurale în urma procesului.

Bănăţenii au avut termen de achitare a datoriei data de 28 octombrie, în caz contrar dosarul urmând să ajungă la Comisia de Disciplină a FIFA.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...