Construcţiile de locuinţe din SUA au crescut în septembrie la maximul ultimilor patru ani

Construcţiile de locuinţe din Statele Unite au crescut în septembrie cu 15%, la maximul ultimilor patru ani, semnalând că piaţa rezidenţială americană, leagănul crizei financiare mondiale, este în curs de redresare, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 17 oct. 2012, 20:07
Construcţiile de locuinţe din SUA au crescut în septembrie la maximul ultimilor patru ani

Datele se referă la numărul construcţiilor nou începute de locuinţe din Statele Unite.

Astfel, construcţiile de locuinţe au crescut la 872.000 în septembrie, cele mai multe din iulie 2008, depăşind estimările analiştilor, potrivit datelor prezentate miercuri de Departamentul Comerţului de la Washington.

Raportul include şi o creştere a numărului autorizaţiilor de construire de case, care indică o posibilă susţinere a ratei de creştere.

Raportat la luna septembrie a anului trecut, numărul de case la care au început lucrările de construcţii a urcat cu aproape 35%, în timp ce numărul autorizaţiilor de construire a avansat cu 45,1%, cea mai mare creştere din 1983.

Revenirea sectorului se datorează în mare măsură costului creditului ipotecar, ajuns la minime istorice. Totodată, creşterea populaţiei în paralel cu scăderea ofertei de locuinţe noi sugerează perspective pozitive pentru piaţă, dar şi o contribuiţie tot mai solidă a sectorului la creşterea economică.

În acelaşi timp, numărul construcţiilor de locuinţe a rămas sub maximul atins înaintea recesiunii.

Cele mai multe locuinţe la care au început lucrările în septembrie sunt case, în număr de peste 603.000, urmate de blocuri de apartamente – 269.000. Apartamentele înregistrează însă o creştere mult mai puternică, de 25%, faţă de 11% în cazul caselor.

Te-ar mai putea interesa și
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, lider în domeniul sistemelor arhitecturale din aluminiu. Compania a publicat......
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află ...
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...