Un preot, cercetat pentru înşelăciune, după ce a luat 50.000 de euro de la enoriaşi

Sub pretextul că organizează un pelerinaj la Ierusalim, un preot din Feteşti a încasat aproape 50.000 de euro de la enoriaşi. În ziua plecării, însă, credincioşii au fost anunţaţi că excursia se amână, iar banii vor fi restituiţi. De atunci au trecut aproape două luni şi nimeni nu şi-a primit niciun ban înapoi.
Economica.net - sâm, 19 nov. 2011, 06:47

După ce a încasat banii enoriaşilor, preotul Marian Mihalaşcu şi-a scos casa în vânzare, a pus lacătul pe poartă şi s-a făcut nevăzut. Credincioşii păcăliţi sunt indignaţi de gestul preotului.

Episcopia Sloboziei a hotărât că preotul nu mai poate îmbrăca sutana până la rezolvarea cazului. „Părintele Mihalaşcu este suspendat şi din slujire şi din drepturile salariale până la finalizarea anchetei”, a declarat reprezentantul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Cristi Gavrilă.

Preotul avea încă o slujbă la capela Spitalului din Feteşti, pe care riscă să o piardă. „Momentan este în concediu de odihnă. Din câte ştiu eu mai are zece zile. După ce se întoarce, o să cădem de comun cu responsabilii din Proteoria Feteşti legat ce atitudine vom avea cu dumnealui”, a spus directorul Spitalului din feteşti, Stelian Barcari.

15 păgubiţi au făcut deja plângere la poliţie în speranţa că-şi vor recupera banii, 680 de euro de persoană pentru o călătorie de şase zile. „În prezent, poliţiştii desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune”, a precizat purtător de cuvânt al IPJ Ialomiţa, inspectorul Andreea Dănilă.

Dacă va fi găsit vinovat, preotul riscă nu numai să fie exclus din biserică, dar şi să stea ani grei după gratii.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...