„Gangnam Style” face ravagii şi pe bursă

Acţiunile companiei conduse de tatăl interpretului sud-corean Park Jae Sang (Psy) au crescut de peste 5 ori din luna iulie, investitorii de la bursa din Seul speculând că DI Corp., care produce echipamente electronice, ar putea avea cumva de câştigat de pe urma succesului melodiei "Gangnam Style".
Economica.net - joi, 18 oct. 2012, 13:59

Tatăl interpretului, Park Won Ho, este preşedintele executiv al DI Corp., care produce echipamente de testare a semiconductorilor. Printre clienţii companiei se numără şi gigantul Samsung Electronics.

Un grafic realizat de Bloomberg compară creşterea în popularitate a „Gangnam Style” cu evoluţia preţului acţiunilor DI. Valoarea de piaţă a companiei a crescut în strânsă corelaţie cu numărul de căutări pe Google şi vizualizări adunate de melodia lui Psy, acţiunile urcând de la sub 2.000 woni (1,8 dolari) în luna iulie la un maxim de peste 11.000 woni (10 dolari) în octombrie. În prezent, acţiunile DI Corp. se tranzacţionează la aproximativ 8.000 woni (7,2 dolari).

„Pariuri iraţionale care mizează pe faptul că firma ar putea avea cumva de câştigat împing în sus preţul. Boom-ul «Gangnam Style» a creat câteva acţiuni tematice”, comentează pentru Bloomberg un analist de la Hyunday Securities, din Seul.

 

DI Corp. notează într-un comunicat că aprecierea puternică a acţiunilor este generată de speculaţiile că firma ar putea „face afaceri” cu Psy datorită legăturilor de familie cu preşedintele executiv. Compania a precizat că nu au avut loc discuţii privind posibile legături de afaceri cu fiul preşedintelui executiv. Operatorul bursei de la Seul a fost nevoit să suspende acţiunile DI de la tranzacţionare în două rânduri în luna octombrie.

O altă companie care se bucură de popularitatea „Gangnam Style” este Hite Jinro, un producător sud-coreean de băuturi alcoolice distilate. Acţiunile firmei au avansat cu aproape 8% săptămâna trecută după ce Psy a băut dintr-o sticlă produsă de companie în timpul unui concert susţinut în faţa a 80.000 de fani.

Acţiunile YG Entertainment, compania care se ocupă de impresariatul artistului, au urcat cu 50% de la apariţia melodiei.

„Gangnam Style” ironizează comportamentul „bogaţilor” din Coreea de Sud, iar coregrafia din videoclipul melodiei include un dans care mimează călăria.

Clipul a adunat aproape 500 milioane de vizualizări pe YouTube de la apariţie, la jumătatea lunii iulie, iar interpretul Park Jae Sang a devenit vedetă la nivel mondial sub pseudonimul Psy.

Te-ar mai putea interesa și
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Începând cu 3 noiembrie 2024, Legea nr. 268/2024 a adus reduceri substanțiale și scutiri pentru taxele de timbru aplicate în cazurile de partaj, divorț și alte cereri de natură familială.......
Ministrul japonez de Externe, Takeshi Iwaya: Intrarea trupelor nord-coreene în războiul din Ucraina va avea un impact foarte mare asupra securității din Asia de Est
Ministrul japonez de Externe, Takeshi Iwaya: Intrarea trupelor nord-coreene în războiul din Ucraina va avea un impact foarte ...
Intrarea trupelor nord-coreene în conflictul ucrainean va avea un impact extrem de mare asupra securităţii în estul Asiei, ...
Victor Negrescu, negociator-șef al PE: Am ajuns la un acord cu privire la bugetul european pentru anul 2025 după negocieri foarte dificile
Victor Negrescu, negociator-șef al PE: Am ajuns la un acord cu privire la bugetul european pentru anul 2025 după negocieri ...
Negociatorul-şef al Parlamentului European, eurodeputatul PSD Victor Negrescu, a anunţat sâmbătă că, după zeci de ...
Ungaria își va reduce bugetul destinat Apărării, în contextul unei economii slăbite
Ungaria își va reduce bugetul destinat Apărării, în contextul unei economii slăbite
Ungaria intenţionează să reducă bugetul alocat Apărării începând de anul viitor, tocmai când Donald Trump, unul ...