Având peste 110 ani de tradiţie şi experienţă, complexul a fost extins şi modernizat cu o investiţie de peste 14 milioane de euro, devenind astfel un etalon în industria agro-alimentară a zonei. Odată cu finalizarea ultimei etape de dezvoltare şi modernizare a complexului de fabrici, MGC Topoloveni lansează gama de produse tradiţionale, Bunătăţi de Topoloveni – fondat 1901 – , unice pe piaţa din România. Noua gamă va include specialităţi tradiţionale, preparate după reţete bine păstrate.
Pentru a marca inaugurarea oficială a complexului de fabrici MGC Topoloveni, organizatorii vor pregăti vineri cea mai mare porţie de mâncare gătită – peste o tonă în două ore. Aceasta va fi preparată pe baza unor reţete tradiţionale, iar timpul scurt de preparare se datorează echipamentelor moderne aflate în dotarea complexului, ce îndeplinesc toate standardele europene de calitate şi siguranţa alimentelor.
MGC Topoloveni se implică activ şi în relansarea producţiei agricole şi a industriei alimentare din zonă, aprovizionându-se deja cu materie primă de la peste 40 de producători agricoli.
În momentul de faţă complexul are peste 150 angajaţi, urmând ca numărul acestora să crească la mai mult de 300, în momentul în care fabrica va funcţiona la capacitate maximă. Suprafaţa totală a complexului este de aproape 6 hectare, pe care se află Fabrica de Conserve Legume-Fructe, Conserve Mixte şi Preparate din Carne şi Fabrica de Sosuri. În acest moment în cadrul complexului se produc preparatele din legume ce aparţin brandului Mandy şi sosurilr Spring Sauce.