Vă mai amintiţi de Sterling? Vând un perimetru din Marea Neagră către Petrom şi Exxon

Compania Sterling Resources a semnat un acord cu ExxonMobil Exploration and Production Romania şi OMV Petrom pentru vânzarea unui segment al perimetrului petrolifer 15 Midia din Marea Neagră, la un preţ între 29,5 milioane dolari şi 79 milioane dolari, în funcţie de îndeplinirea unor condiţii.
Economica.net - vin, 19 oct. 2012, 07:42
Vă mai amintiţi de Sterling? Vând un perimetru din Marea Neagră către Petrom şi Exxon

Porţiunea de perimetru are o suprafaţă de 125.000 de acri (46.539 ha), sau 11% din suprafaţa totală a concesiunii Midia şi Pelican, se arată într-un comunicat al companiei canadiene. Porţiunea de perimetru vizată de tranzacţie se învecinează cu blocul Neptun al Exxon şi OMV Petrom.

Sterling deţine 65% din consorţiul care operează blocul 15 Midia.

Partenerul Sterling în consorţiu, Petro Ventures Europe BV, cu o participaţie de 20%, ia parte de asemenea la tranzacţia cu Exxon şi OMV Petrom.

Sterling va primi de la Exxon şi OMV Petrom 29,5 milioane de dolari la finalizarea tranzacţiei, încă 29,5 milioane de dolari la îndeplinirea unor condiţii legate de o descoperire de hidrocarburi în porţiunea de perimetru tranzacţionată şi o altă sumă, de 19,5 milioane de dolari, la începerea producţiei comerciale.

Finalizarea acordului depinde de aprobări din partea autorităţilor.

Pe lângă perimetrele din Marea Neagră, Sterling are operaţiuni în Marea Britanie, Olanda şi Franţa.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...