Din ianuarie taxele vor creşte masiv pe tot teritoriul SUA pentru câştigurile de pe bursă dividendele urmând a fi impozitate cu 43%, faţă de 155 în prezent, iar câştigurile obţinute din diferenţa de preţ pe acţiuni cu 24% de la 15% în prezent, scrie Bloomberg.
Nu numai veniturile din piaţa de capital vor fi impozitate suplimentar. Taxele federale pe veniturile altele decât cele din piaţa de capital(salarii, chirii, comisioane, bacşişuri) vor urca la 39,6% de la 35% în prezent.
„Este bine să profiţi de ratele scăzute şi să-ţi lichidezi deţinerile azi ca să plăteşti taxele mâine şi să nu intri pe nivelul de taxare de anul viitor. E chiar invers faţă de ceea ce un om normal ar face”, a precizat Ron Florance, director de investiţii financiare la Wells Fargo ai cărui clienţi au în mod uzual cel puţin 1 milion de dolari investiţi în active.