Ce ţară are cei mai mulţi jurnalişti după gratii

Turcia deţine recordul mondial în ceea ce priveşte numărul jurnaliştilor care se află după gratii, se arată într-un raport dat publicităţii luni de Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ) şi citat de AFP.
Economica.net - lun, 22 oct. 2012, 18:49
Ce ţară are cei mai mulţi jurnalişti după gratii

În acest raport, Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor denunţă „una dintre cele mai vaste operaţiuni de reprimare a libertăţii presei din istoria recentă”.

În cercetarea care a stat la baza documentului, reprezentanţii CPJ – un ONG fondat la New York – au identificat 76 de jurnalişti încarceraţi în Turcia, la 1 august, dintre care 61 erau deţinuţi „din cauza relaţiilor directe pe care le aveau cu domeniul public sau din cauza demersurilor lor de colectare a informaţiei”. În ceea ce priveşte situaţia celorlalţi 15 jurnalişti, aceea era mai puţin clară, necesitând cercetări mai aprofundate, a subliniat CPJ.

Potrivit raportului, „numărul deţinuţilor (jurnalişti) din Turcia îl depăşeşte, la ora actuală, pe cel din state mult mai opresive, precum Iran, China şi Eritreea”. „Guvernul turc, condus de premierul Recep Tayyip Erdogan, a pus în aplicare una dintre cele mai vaste operaţiuni de reprimare a libertăţii presei din istoria recentă”, se mai arată în raportul CPJ.

Comitetul a mai denunţat practica de la Ankara de arestare în masă a jurnaliştilor, în numele luptei contra terorismului, precum şi „tacticile de presiune pentru impunerea autocenzurii” în redacţii.

Documentul CPJ consemnează, de asemenea, că aproximativ 70% dintre jurnaliştii încarceraţi sunt acuzaţi de „apartenenţa la o organizaţie teroristă”, prin legături cu rebelii kurzi ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Justiţia turcă duce de câţiva ani o amplă campanie de dezmembrare a Uniunii comunităţilor kurde (KCK), o organizaţie clandestină considerată de autorităţi drept aripa „civilă” a PKK.

„Guvernul turc trebuie să elibereze toţi jurnaliştii deţinuţi pe baza activităţii lor profesionale”, este apelul făcut de CPJ, care subliniază în continuare că se impune o reformă a legilor care reglementează activitatea presei.

CPJ a mai cerut premierului Erdogan să oprească politica de discriminare a „jurnaliştilor critici” la adresa regimului, precum şi „dezonorarea publică” şi exercitarea de „presiuni asupra mediilor critice faţă de care să adopte un ton mult mai moderat”.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...