Construirea reactoarelor nucleare 3 şi 4 la Cernavodă, incertă înainte de 2020

Punerea în funcţiune a reactoarelor nucleare 3 şi 4 la centrala de la Cernavodă este incertă înainte de anul 2020, din cauza neclarităţilor legate de capacitatea României de a finanţa investiţia şi structura acţionariatului, potrivit unui studiu comandat de Comisia Naţională de Prognoză.
Economica.net - mie, 24 oct. 2012, 10:47
Construirea reactoarelor nucleare 3 şi 4 la Cernavodă, incertă înainte de 2020

„Structura parteneriatului, precum şi capacitatea părţii române de a-şi acoperi financiar cota de acţiuni constituie elemente de incertitudine care plasează momentul punerii în funcţiune după anul 2020”, se arată în studiu.

Proiectul, evaluat la 4 miliarde de euro, a fost iniţiat în 2007, iar lucrările erau estimate să înceapă în 2010.

Din compania de proiect făceau parte Enel (Italia), ArcelorMittal România, Nuclearelectrica, CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) şi GDF Suez (grup franco-belgian).

Nemulţumite de evoluţia discuţiilor, CEZ, RWE, Iberdrola şi GDF Suez au renunţat la sfârşitul anului 2010 la investiţie, astfel că Ministerul Economiei, prin Nuclearelectrica, a ajuns să deţină 86% din firma de proiect.

După retragerea din proiect a celor patru companii proiectul a stagnat, întrucât Guvernul nu a reuşit să atragă alţi parteneri în proiect.

În urmă cu o săptămână, secretarul de stat din Ministerul Economiei Rodin Traicu a afirmat că Guvernul vrea să recheme în proiect companiile CEZ, RWE, Iberdrola şi GDF Suez.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...