Recensământ 2011: Declararea CNP-ului nu este obligatorie

Persoanele care refuză să-şi declare codul numeric personal (CNP) la recensământ pot fi înregistrate şi fără acesta şi nu riscă absolut nicio sancţiune, a afirmat purtătorul de cuvânt al Institului Naţional de Statistică (INS), Vladimir Alexandrescu.
Economica.net - sâm, 22 oct. 2011, 15:56

Nimeni nu este obligat să-şi spună codul numeric personal la recensământ dacă dintr-un motiv sau altul nu doreşte să o facă. Oricine poate şi va fi recenzat chiar şi absenţa acestui CNP, iar cei care refuză să-l divulge recenzorului nu riscă absolut nicio sancţiune„, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Vladimir Alexandrescu, scrie Mediafax.

De asemenea, el a explicat modul în care poate fi dispusă o amendă şi situaţiile „excepţionale” în care se recurge la o astfel de metodă, referindu-se şi la refuzul celui recenzat de a-şi divulga CNP-ul.

„Nu am dat nicio amendă până acum, nu acesta este scopul nostru. Oamenii au fost, în principiu, cooperanţi, niciun recenzor nu a fost agresat, nu s-au întâmplat astfel de lucruri „, a declarat purtătorul de cuvânt al INS.

Alexandrescu a mai spus că amenzile sunt doar o soluţie „ultimativă” la care se ajunge doar în cazul unui refuz explicit şi repetat al unor persoane de a răspunde chetionarelor recenzorilor.

Alexandrescu a prezentat o informare privind evoluţia recensământului în primele două zile de desfăşurare, respectiv joi şi vineri.

Un număr de 1.372.328 de locuinţe şi 3.398.433 de persoane au fost înregistrate în primele două zile ale recensământului, conform unei informări a Institutului Naţional de Statistică (INS).

Conform oficialilor INS, recensământul a decurs cel mai bine în Covasna, unde în doar două zile au fost înregistrate datele din 20,56 la sută dintre locuinţele care potrivit estimărilor ar trebui să existe în judeţ.

Pe următoarele locuri în clasamentul pe judeţe se situează Bistriţa Năsăud, cu 18,89 la sută dintre locuinţe înregistrate în două zile, Buzău, cu 18,85 la sută, Vâlcea, cu 18,73 la sută şi Bihor, cu 18,44 la sută.

La polul opus, în primele două zile, în Bucureşti, au fost înregistrate doar 9,82 la sută dintre locuinţele estimate.


Recensământul populaţiei şi locuinţelor a început joi şi se va desfăşura până în 31 octombrie, iar primele date vor fi făcute publice cel târziu la sfârşitul lunii ianuarie 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Van, președinte UCPR: Industria avicolă românească rivalizează în momentul de faţă cu orice industrie din UE. Producătorii din România pot să facă faţă oricărei competiţii la nivel european
Ilie Van, președinte UCPR: Industria avicolă românească rivalizează în momentul de faţă cu orice industrie din UE. ...
Industria avicolă românească rivalizează în momentul de faţă cu orice industrie din Uniunea Europeană, iar producătorii din România pot să facă faţă oricărei competiţii la nivel......
MiR lansează o platformă software care poate gestiona flote de chiar și 100 de roboți
MiR lansează o platformă software care poate gestiona flote de chiar și 100 de roboți
Mobile Industrial Robots (MiR), companie de pionierat în domeniul roboților mobili autonomi (Autonomous Mobile Robot/AMR), ...
Angel Tîlvăr: NATO trebuie să fie pregătită să răspundă rapid şi eficient la orice provocare din zona Mării Negre, pentru a asigura securitatea tuturor aliaţilor
Angel Tîlvăr: NATO trebuie să fie pregătită să răspundă rapid şi eficient la orice provocare din zona Mării Negre, ...
România a informat membrii NATO cu privire la măsurile adoptate la nivel aliat şi regional având în vedere recenta incursiune ...
Olandezii de la Photon Energy anunță că subsidiara sa din România a finalizat și conectat la rețea centrala fotovoltaică din Sărulești, județul Călărași
Olandezii de la Photon Energy anunță că subsidiara sa din România a finalizat și conectat la rețea centrala fotovoltaică ...
Compania olandeză Photon Energy N.V. anunță că Photon Energy Engineering Romania S.R.L., subsidiara sa locală dedicată ...