Veşti bune din America: Economia a crescut cu 2% în trimestrul al treilea, peste aşteptări

Economia Statelor Unite a înregistrat în trimestrul al treilea o creştere de 2%, peste aşteptări, susţinută de cheltuielile de consum mai mari, de relansarea investiţiilor guvernamentale şi a construcţiilor rezidenţiale, potrivit datelor Departamentului pentru Comerţ, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 26 oct. 2012, 13:07
Veşti bune din America: Economia a crescut cu 2% în trimestrul al treilea, peste aşteptări

Analiştii se aşteptau la o creştere economică de 1,8% în trimestrul al treilea.

SUA au consemnat în trimestrul al doilea o creştere a PIB de 1,3%.

Relansarea construcţiilor de locuinţe măreşte încrederea americanilor, indicând că creşterea cererii pentru bunuri mai scumpe, precum automobilele, poate fi sustenabilă.

Este probabil ca datele să joace un rol în viitoarele alegeri prezidenţiale, permiţând preşedintelui Barack Obama să afirme că economia se îndreaptă în direcţia bună, în timp ce contracandidatul său Mitt Romney ar putea susţine că avansul este insuficient de rapid.

Creşterea economică a fost limitată cu 0,4 puncte procentuale de seceta care a afectat culturile agricole în vestul Statelor Unite, după un impact de 0,2% în trimestrul al doilea.

Cheltuielile de consum, care formează cea mai mare parte a PIB-ului SUA, au crescut cu o rată anualizată de 2%, faţă de 1,5% în trimestrul al doilea, şi au avut o contribuţie de 1,4 puncte procentuale la avansul PIB.

Analiştii anticipau o creştere de 2,1% a cheltuielilor de consum.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...