Bulgaria dă vina pe România pentru eşecul aderării la Schengen

Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev a dat vina pe România pentru eşecul aderării la Spaţiul Schengen, citând viitorul raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), iar ministrul de Interne pe "dezbateri politice interne" în anumite state membre UE, relatează site-ul Novinite.com.
Economica.net - vin, 26 oct. 2012, 13:24
Bulgaria dă vina pe România pentru eşecul aderării la Schengen

Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne de marţi a amânat, aşa cum se aştepta, o decizie cu privire la aderarea celor două ţări la spaţiul de circulaţie liberă în cadrul Uniunii Europene (UE). O decizie în acest sens nu a fost adoptată până în prezent deoarece nu s-a ajuns la o susţinere unanimă.

„Pot să afirm în mod ferm că problema nu este a Bulgariei”, a declarat Plevneliev, citat de presa locală. „Abordarea în etape este acceptabilă atât pentru noi, cât şi pentru România, dar se pare că trebuie să aşteptăm până când România îşi face treaba”, a adăugat şeful statului bulgar.

În opinia preşedintelui bulgar, „marea diferenţă” a fost făcută de Comisia Europeană (CE) prin programarea unui raport MCV asupra situaţiei din România la sfârşitul lui 2012 şi unuia pentru situaţia Bulgariei la sfârşitul lui 2013.

Pe de altă parte, ministrul bulgar de Interne Ţvetan Ţvetanov a declarat că Bulgaria „a devenit, din nefericire, victima unor dezbateri politice interne în unele state europene”. El dat vina pentru amânarea aderării la Spaţiul Schengen pe „populism”. El a adăugat că ţara sa susţine acordarea unui regim fără vize de călătorie ţărilor din Balcanii de vest.

În septembrie, când miniştrii de Interne din statele membre UE urmau să discute extinderea Spaţiului Schengen, reuniunea a fost amânată din cauză că prea puţine probleme de pe agendă au atins un stadiu care să permită adoptarea unei decizii. De asemenea, în ultimele luni, s-a intensificat scepticismul Germaniei şi Belgiei faţă de aderarea celor două state.

Propunerea curentă pentru cei doi cei mai noi membri UE sugerează o abordare în doi paşi, şi anume anularea controalelor la frontierele interne maritime şi aeriene, alături de aderarea deplină la Sistemul de Informaţii Schengen (SIS) într-un prim pas, urmând ca în al doilea pas să fie anulate şi verificările la frontierele terestre.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...