Spania votează. Conservatorii din opoziţie sunt favoriţi

Spaniolii sunt aşteptaţi duminică la urne, pentru alegerile legislative. Potrivit sondajelor, opoziţia conservatoare va obţine o victorie cu 15 procente în faţa socialiştilor. Ceea ce ar însemna că dreapta va avea majoritate absolută în Parlament.
Economica.net - Dum, 20 nov. 2011, 08:07

Noul premier spaniol va fi, cel mai probabil, liderul Partidului Popular, Mariano Rajoy. El e considerat un personaj puţin carismatic, care nu a ieşit niciodată în evidenţă. Oamenii par totuşi dispuşi să-l voteze, pe fondul furiei faţă de socialiştii aflaţi la putere de 7 ani.

Guvernarea de stânga e acuzată că a reacţionat prea lent în faţa crizei economice, iar Spania a ajuns într-o stare deplorabilă: rata şomajului a atins o cotă record de 21,5 la sută. Deficitul bugetar pe anul trecut a fost de 9,3 procente.

Aproape 36 de milioane de spanioli sunt aşteptaţi la urne. Cei mai mulţi dintre cetăţenii cu drept de vot sunt în Andaluzia, 6,38 de milioane. urmează Catalunia (5,39 milioane), Madrid (4,65 milioane) şi Comunitatea Valenciană (3,5 milioane).

Vor fi desemnaţi în urma acestui scrutin 350 de deputaţi pentru 52 de circumscripţii şi 208 senatori pentru 59 de circumscripţii.

Politicienii şi-au concentrat campania electorală pe problemele economice şi pe criza din Europa. Ei au promis să reducă deficitul bugetar şi să respecte cerinţele impuse de UE. Promisiunile lor nu au calmat însă lumea. O amplă mişcare de protest denumită Indiganţii – organizează frecvent demonstraţii împotriva corupţiei.

Indiferent de culoarea politică, noul guvern va avea o misiune grea. Va trebui să impună o serie de măsuri drastice de austeritate, care îi vor măcina popularitatea.

Te-ar mai putea interesa și
China investighează importurile de carne de vită
China investighează importurile de carne de vită
China a început o investigaţie privind importurile de carne de vită din perioada 1 ianuarie 2019 - 30 iunie 2024, pentru a decide dacă livrările din străinătate afectează sectorul intern, a......
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Într-un moment istoric pentru ecosistemul Solana, proiectul Solaxy a strâns peste 3 milioane de dolari în doar trei zile ...
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux, producător de aparate electrocasnice cu sediul în Suedia, a obținut un împrumut de 200 de milioane de euro ...
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit ...