Veniturile fiscale au crescut cu aproape 10% în primele nouă luni

Veniturile fiscale au înregistrat în termeni nominali o creştere cu 9,5% faţă de anul precedent, evoluţii favorabile înregistrându-se la taxa pe valoarea adăugată (+6,2%), accize (+8,7%), impozit pe venit (+12,3%), impozit pe profit (+6,3%).
Economica.net - sâm, 27 oct. 2012, 08:45
Veniturile fiscale au crescut cu aproape 10% în primele nouă luni

Creşterea veniturilor fiscale în primele nouă luni se datorează eliminării reţelei de crimă organizată la vârful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, diferenţa de bani înregistrată în plus fiind luată anterior de fostul şef ANAF Sorin Blejnar şi cei care l-au ajutat, susţine premierul Ponta.

„Nu cred că deodată administraţia fiscală românească a devenit mult-mult mai eficientă sau am avut un boom economic. Practic, această creştere se datorează schimbărilor de la vârful ANAF în special. Asta însemna pentru buget păstrarea în fruntea ANAF a unei reţele de crimă organizată şi corupţie care, vedeţi zi de zi pe la televizor, a avut sprijinitori, responsabili, oameni care au păstrat-o şi încurajat-o să rămână la conducerea ANAF. Doar vârful ANAF înseamnă un plus de încasări fiscale la buget de 10%, care se ducea la domnul Blejnar şi la cei cu care vorbea domnia sa pe la telefoane şi prin alte colţuri de care nu am aflat încă „, a spus Ponta în şedinţa de sâmbătă a Guvernului.

Execuţia bugetului general consolidat după primele nouă luni s-a încheiat cu un deficit de 7,17 miliarde de lei, respectiv 1,18% din PIB, faţă de un deficit de 2,4% din PIB în perioada similară din 2011 şi de 1,17% din PIB la finele lunii august.

Veniturile bugetului general consolidat au totalizat 141,1 miliarde lei (23,2% din PIB) la finele lunii august, înregistrând o creştere cu 7,2% faţă de perioada similară a anului precedent în termeni nominali şi cu 0,5 puncte procentuale ca pondere în PIB.

Veniturile fiscale au înregistrat în termeni nominali o creştere cu 9,5% faţă de anul precedent, evoluţii favorabile înregistrându-se la taxa pe valoarea adăugată (+6,2%), accize (+8,7%), impozit pe venit (+12,3%), impozit pe profit (+6,3%).

Guvernul a aprobat, sâmbătă, a doua rectificare bugetară din acest an într-o şedinţă care a durat doar aproximativ 15 minute şi s-a desfăşurat integral în faţa jurnaliştilor, cei mai mulţi bani fiind acordaţi agriculturii.

Ordonanţa de rectificare bugetară prevede că veniturile bugetului de stat vor fi mai mici cu peste un miliard lei, prin scăderi la TVA, sume primite de la UE în contul plăţilor efectuate, impozit pe venit şi salarii, iar cheltuielile vor fi majorate cu 307 milioane lei pentru acoperirea costurilor de personal, achiziţii şi subvenţii agricole.

Scăderea de venituri obţinute din taxa pe valoarea adăugată, cu un minus de 1,3 miliarde lei, rezultă şi din alocări suplimentare, de circa un miliard lei din această sursă, către bugetele locale.

Guvernul taie din cheltuielile acoperite de la bugetul de stat pentru Senat, CSM, ICCJ, televiziunea şi radioul public şi unele ministere, printre care Cultura şi Apărarea, şi suplimentează alocările la Agricultură, Sănătate, Administraţie, Educaţie, Justiţie, Dezvoltare Regională şi Turism, SRI.

Deficitul bugetului consolidat va fi menţinut la 13,6 miliarde lei, reprezentând 2,2% din produsul intern brut.

Rectificarea se bazează pe datele economice care relevă o creştere a Produsului Intern Brut de doar „circa 1%” faţă de 1,8-2,3% cât s-a estimat pentru acest an şi un PIB în valori nominale majorat la 607,3 miliarde lei, de la 579,6 miliarde lei, prin recalculare valorii nominale pentru anii 2009 şi 2010 şi publicarea datelor provizorii pe 2011 de către Institutul Naţional de Statistică.

Această valoare nominală a PIB, mai mare decât cea estimată la finele anului trecut pentru 2012, a fost luată în calcul şi la prima rectificare bugetară, operată în luna august.

 

Te-ar mai putea interesa și
Do Kwon, unul dintre foștii lorzi ai pieței cripto, a pledat nevinovat în fața unui tribunal american pentru acuzații de fraudă și spălare de bani. El le-a cauzat clienților pierderi de 40 de miliarde de dolari
Do Kwon, unul dintre foștii lorzi ai pieței cripto, a pledat nevinovat în fața unui tribunal american pentru acuzații ...
Antreprenorul sud-coreean Do Kwon, care a gesionat două monede digitale care au provocat pierderi investitorilor de aproximativ 40 de miliarde de dolari în 2022, a pledat joi nevinovat de......
Ciolacu: Intrarea pe deplin a României în Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil
Ciolacu: Intrarea pe deplin a României în Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru ...
Integrarea totală a României în spaţiul Schengen va avea ca efect dezvoltarea economiei, fiind o garanţie că exporturile ...
Prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson: UE ar putea prezenta în martie o propunere de creare de centre de întoarcere pentru migranții ilegali
Prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson: UE ar putea prezenta în martie o propunere de creare de centre de întoarcere pentru ...
Uniunea Europeană ar putea înainta în martie o propunere privind crearea aşa numitelor "centre de întoarcere" pentru ...
Apple a ajuns la un acord de 95 de milioane de dolari pentru a închide un proces intentat în SUA, ca urmare a „indiscreției” asistentului său de voce Siri
Apple a ajuns la un acord de 95 de milioane de dolari pentru a închide un proces intentat în SUA, ca urmare a „indiscreției” ...
Gigantul american Apple a fost de acord să plătească 95 de milioane de dolari în numerar pentru a închide o acțiune ...