Preşedintele grec consideră că poporul său a dat totul şi ar trebui să iasă în curând din criză

Preşedintele grec Carolos Papoulias a declarat duminică la Salonic (nord) că ţara sa ar trebui să iasă în curând din criză deoarece grecii au dat tot ce aveau, relatează AFP.
Economica.net - Dum, 28 oct. 2012, 13:21
Preşedintele grec consideră că poporul său a dat totul şi ar trebui să iasă în curând din criză

Papoulias a explicat, în cadrul unei parade militare, că redresarea în faţa crizei economice, care a supraîndatorat ţara şi a făcut-o dependentă de ajutorul internaţional în ultimii doi ani, ar trebui să aibă loc „în curând, pentru că nu puteţi cere mai mult acestor oameni care au dat totul”.

Preşedintele şi-a exprimat optimismul, afirmând că, „în pofida dificultăţilor, poporul grec va ieşi din criză”.

Parada militară de duminică, ce comemorează rezistenţa greacă în faţa forţelor Axei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a avut loc în condiţii de securitate sporite pentru a se evita orice derapaj.

„Avem datoria istorică de a le transmite generaţiilor viitoare o ţară eliberată de erorile trecutului”, a declarat, la rândul său, la Atena ministrul Educaţiei Constantinos Arvanitopoulos

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...