Ponta, despre Băsescu: Un preşedinte nu are voie să spună ce-i vine lui la gură

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că, prin anunţarea intenţiei de suspendare din funcţie a preşedintelui, USL a vrut să dea "un semnal foarte clar" că Traian Băsescu "nu mai poate fi iresponsabil". Ponta a arătat că, în cazul în care şeful statului nu recepţionează acest semnal, USL nu va ezita să introducă o acţiune de suspendare.
Economica.net - Dum, 20 nov. 2011, 12:24

Întrebat  la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV, despre intenţia USL de a-l suspenda pe Traian Băsescu din funcţia de preşedinte, Ponta a precizat că aceasta este legată de declaraţia şefului statului, pe care o consideră „inadmisibilă”, despre îngheţarea pensiilor şi salariilor bugetarilor, indiferent de decizia Curţii Constituţionale.

„Un preşedinte al României nu are voie să facă o astfel de declaraţie”, a susţinut Victor Ponta.

Preşedintele PSD a precizat că s-a dorit să se dea „un semnal că un preşedinte al României nu mai poate fi iresponsabil”.

„Un semnal foarte clar şi, dacă domnul Băsescu nu-l înţelege şi nu-l recepţionează, nu vom ezita absolut deloc să introducem o acţiune de suspendare a domniei sale. Un preşedinte nu are voie să spună ce-i vine lui la gură sau prin cap în acel moment. Este o dovadă de iresponsabilitate. Un preşedinte al României, când face o declaraţie publică, trebuie să înţeleagă care e mesajul. Dacă el transmite populaţiei: dom’le, Curtea Constituţională sau instanţele spun ceva, eu nu le respect, ce va înţelege orice cetăţean? Că nici el nu trebuie să respecte nicio decizie a instanţei. Asta înseamnă un stat anarhic. Nu poţi să fii preşedinte dacă eşti iresponsabil”, a menţionat Victor Ponta.

El a mai spus că existenţa banilor pentru majorarea salariilor şi a pensiilor reprezintă o problemă de opţiune politică.

„Dacă ai bani pentru PNDI-ul doamnei Udrea nu ai bani pentru pensii. În 2012 sunt puşi 0,2% din PIB, în jur de 270 milioane de euro, pentru acest program şi se doreşte creşterea acestei sume”, a explicat Ponta.

Preşedinţii PSD, PNL şi PC au anunţat, miercuri, într-o declaraţie de presă, că, în urma declaraţiilor şefului statului referitoare la îngheţarea pensiilor şi a salariilor, au solicitat juriştilor din partidele lor să pregătească pentru luni un raport în care să fie evaluată posibilitatea declanşării procedurilor de suspendare.

„Am luat act cu îngrijorare şi indignare de faptul că, prin noile sale declaraţii făcute la postul public de radio, preşedintele Traian Băsescu anunţă explicit refuzul său de a aplica legea care prevede indexarea anuală a pensiilor, precum şi hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile câştigate de profesori şi alţi bugetari (decizii date în aplicarea legii promulgate chiar de către domnia sa!). Acest refuz va persista chiar şi după o eventuală pronunţare a Curţii Constituţionale în sensul obligativităţii aplicării respectivelor legi. Aceste poziţii sunt extrem de iresponsabile şi periculoase deoarece întăresc mesajul preşedintelui despre abolirea statului de drept în România. (…) Menţionăm că dacă, în urma analizei juridice şi politice, constatăm că acţiunile incriminate constuie în mod substanţial o atingere gravă adusă ordinii constituţionale, USL nu va ezita să declanşeze procedurile de suspendare din funcţie a preşedintelui Băsescu, chiar şi în lipsa unei majorităţi în Parlament”, se arată în declaraţia comună de presă semnată de Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin.

 

Te-ar mai putea interesa și
China investighează importurile de carne de vită
China investighează importurile de carne de vită
China a început o investigaţie privind importurile de carne de vită din perioada 1 ianuarie 2019 - 30 iunie 2024, pentru a decide dacă livrările din străinătate afectează sectorul intern, a......
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Într-un moment istoric pentru ecosistemul Solana, proiectul Solaxy a strâns peste 3 milioane de dolari în doar trei zile ...
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux, producător de aparate electrocasnice cu sediul în Suedia, a obținut un împrumut de 200 de milioane de euro ...
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit ...