Orban: Corecţii financiare de 350 milioane euro pe Programul operaţional Transport

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, luni, că nivelul corecţiilor financiare propuse de Comisia Europeană pentru programul Transport depăşeşte 350 de milioane de euro, fiind vorba de proiectele derulate de CNADNR şi CN CFR SA.
Economica.net - lun, 29 oct. 2012, 17:56
Orban: Corecţii financiare de 350 milioane euro pe Programul operaţional Transport

El a arătat şi că în cazul celor două companii de stat, dar şi pe proiectele din cadrul POSDRU trebuie găsiţi responsabilii pentru problemele care au dus la aplicarea acestor corecţii.

„E o evaluare preliminară, dar depăşeşte 350 de milioane de euro pentru cele două”, a afirmat Orban, care a adăugat că pe acest program sunt însă şi contracte care urmează să fie derulate în continuare în 2013, 2014 şi 2015.

Potrivit ministrului Afacerilor Europene, sumele aferente corecţiilor financiare pe proiectele până la finalul anului 2012 sunt la un nivel de 350 – 400 de milioane de euro, dintr-un total de 1,8 miliarde euro absorbite de România pe politica de coeziune până în momentul de faţă.

Din această sumă, corecţiile pe POSDRU sunt de circa 180 milioane de euro, iar acceptarea corecţiei pe acest program va fi discutată în şedinţa de Guvern din această săptămână.

Întrebat cum vor fi aplicate aceste corecţii şi de cine vor fi suportate, Orban a arătat că se va face o evaluare pe proiecte, iar dacă totalul, în cazul POSDRU de exemplu, va depăşi nivelul de 180 de milioane de euro, diferenţa va trebui acoperită de la bugetul de stat.

„Se va face o evaluare. De exemplu, pe POSDRU, am aproximat, corecţiile financiare s-ar ridica la aproximativ 180 milioane euro. Va fi în scurt timp încheiat un contract de asistenţă tehnică cu o companie care va verifica fiecare dintre proiectele finalizate sau în curs de finalizare unde s-a aplicat această corecţie financiară de 25% în cazul POSDRU. Se vor aplica corecţii individuale, deci nu unitare, pe fiecare dintre aceste proiecte şi la final vom face un calcul. Dacă suma corecţiilor va fi sub suma de 180 milioane de euro, sigur vom fi în situaţia în care să propunem un act normativ, iar dacă diferenţa este între 180 de milioane şi suma care va rezulta din aplicarea corecţiilor, atunci va exista o discuţie, să fie asigurată din bugetul de stat”, a explicat Orban.

Pentru corecţiile care vor fi aplicate pe proiectele cu derulare în anii următori, Orban a arătat că sumele se vor deduce din cererile de rambursare. „Dacă se va decide la POR Mediu o aplicare a unei corecţii financiare de 10%, asta înseamnă că până la încheierea implementării totale a proiectului sau proiectelor respective se va aplica corecţia de 10%. Cum? Foarte simplu. Din cererile de rambursare transmise către autorităţile române se vor deduce automat sumele rezultate din procentul de 10%. La fel se va întâmpla şi pe zona Transporturi şi pe toate celelalte programe operaţionale. Problema poate fi uşor clarificată în perioada următoare”, a explicat Orban.

El a arătat că aceste corecţii trebuie aplicate individual, pe fiecare proiect, având în vedere nivelul foarte mare al sumelor şi diferenţele privind cei care sunt responsabili pentru problemele constatate. „Sunt sume importante, tocmai de aceea trebuie să fie o abordare individuală, proiect cu proiect şi văzute care sunt problemele. Sunt probleme în care sunt greşeli obişnuite din necunoaştere şi lipsă de expertiză a autorităţilor contractate, dar sunt situaţii cu suspiciuni serioase de ceva mult mai grav. Să vedem în ce măsură se confirmă sau nu”, a spus Orban.

Potrivit acestuia, situaţia este mai complicată când este vorba de beneficiari care sunt instituţii de stat. „Ce facem în situaţia în care aplicăm o corecţie financiară unui beneficiar de stat? Există o propunere privind cele două mari agenţii din Transporturi, CNADNR şi CFR? Ce facem în situaţia asta? Corecţiile cele mai mari însumate sunt pe zona transporturilor. Ce facem, de unde luăm banii? E o întrebare pentru care nu e uşor de găsit răspunsurile. E o decizie care va trebui atent studiată. Să îi vedem şi pe cei responsabili, acolo unde s-a întâmplat. (…) Cazul POSDRU este un caz unde trebuie căutate responsabilităţi foarte clare la nivelul celor care au luat asemenea decizii, cel puţin la nivelul tehnic şi al celor care au luat asemenea decizii”, a exemplificat el.

De asemenea, Orban a arătat că, deşi România a negociat cu CE nivelul corecţiilor pentru cele patru programe gestionate de DG Regio, pe unele zone problemele constatate de audituri au fost atât de mari încât nu au existat argumente pentru partea română.

„Nu am acceptat tot şi am avut inclusiv o discuţie cu comisarul Hahn extrem de detaliată inclusiv la conţinutul nu numai acestei scrisori, dar inclusiv la alte scrisori transmise în semestrul II, sunt unele decizii pe care nu le-am înţeles. Nu sunt un partener deloc comod şi nu acceptăm orice. Dar trebuie să acceptăm că sunt zone în care problemele noastre au fost atât de mari încât nu avem argumente să negociem cu Comisia Europeană, pe anumite zone, pe anumite axe din anumite programe, să cerem reducerea corecţiilor”, a menţionat Orban.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că nivelul corecţiilor financiare propuse de Comisia Europeană pentru programele Transport, Mediu, Competitivitate Economică şi Regional se ridică la aproximativ 600 de milioane de euro.

El a afirmat că acceptarea prealabilă de către partea română a corecţiilor financiare este o condiţie pentru posibilitatea reluării plăţilor pentru Programul Operaţional de Mediu, pentru care nu s-a notificat joi presuspendarea de către Comisie, precum şi pentru axele din programele Regional şi de Transport care de asemenea nu au intrat în procedură de presuspendare.

CE a informat, joi, autorităţile române că a decis să presuspende cea mai mare parte din trei programe cofinanţate prin fondurile structurale ale UE, respectiv „Transport”, „Regional” şi „Creşterea competitivităţii economice”, România având la dispozizie două luni pentru remedierea deficienţelor.

„Pentru a proteja bugetul UE”, au fost propuse corecţii financiare pentru aceste trei programe şi pentru programul „Mediu”, a informat un comunicat al Comisiei.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...