Ungaria promite cetăţenie străinilor care cumpără obligaţiuni de cel puţin 250.000 euro

Parlamentarii din Ungaria, stat cu un grad de îndatorare foarte ridicat, propune străinilor perspectiva unui paşaport unguresc pentru atragerea de cumpărători pentru obligaţiunile statului, potrivit New York Times.
Economica.net - mar, 30 oct. 2012, 12:25
Ungaria promite cetăţenie străinilor care cumpără obligaţiuni de cel puţin 250.000 euro

O propunere legislativă postată pe site-ul parlamentului de la Budapesta vizează acordarea dreptului de rezidenţă şi în final cetăţenie străinilor care cumpără obligaţiuni guvernamentale în valoare de cel puţin 250.000 de euro (322.600 dolari).

Măsura, susţinută de partidul de guvernământ, Fidesz, ar trebui să atragă noi investitori, mai ales din China.

Ungaria are scadenţe de miliarde de euro în următorii ani şi analizează diferite modalităţi de refinanţare. Planurile includ vânzarea de obligaţiuni pe piaţa internă şi atragerea de investitori importanţi din Asia. O eventuală vânzare de obligaţiuni pe pieţele din Vest ar putea avea loc doar după încheierea negocierilor cu UE şi FMI pentru un acord financiar.

Ungaria a cerut UE şi FMI un acord preventiv, pentru situaţia în care statul va avea nevoie de ajutor financiar, însă discuţiile nu au condus la un rezultat, iar analiştii văd şansele pentru o reuşită doar la 50%.

Propunerea din parlament prevede ca agenţia pentru administrarea datoriei statului să emită „obligaţiuni de rezidenţă” speciale pentru străini. Cei care ar deţine astfel de obligaţiuni în valoare de cel puţin 250.000 de euro ar avea un tratament preferenţial la imigrare.

Unul dintre autorii propunerii a afirmat că sunt vizaţi în special investitorii chinezi.

Te-ar mai putea interesa și
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025....
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...