Fosta şefă de la Fondul Proprietatea a refuzat postul de director al Nuclearelectrica

Daniela Lulache, fostul director general al Fondului Proprietatea (FP) în perioada 2008-2009, a respins propunerea Ministerului Economiei de a prelua funcţia de director general interimar al Nuclearelectrica, potrivit ZF. Administratorul actual al FP s-a opus numiriilui Lulache  şi a avut câştig de cauză.
Economica.net - mar, 30 oct. 2012, 13:00
Fosta şefă de la Fondul Proprietatea a refuzat postul de director al Nuclearelectrica

Administratorul Fondul Proprietatea, Franklin Templeton, s-a opus numirii Danielei Lulache pentru această funcţie la Nuclearelectrica, pentru că ar fi controversată şi nu  respectă regulile de guvernanţă corporativă.

AGA Nuclearelectrica din 26 octombrie ar fi urmat să dezbată propunerea Minsterului Economiei. Ea ar fi urmat să-l înlocuiască pe Dumitru Dina, cel care deţine funcţia de director general interimar în acest moment.

„Modalitatea prin care Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri face nominalizarea doamnei Daniela Lulache în funcţia de director general al Nuclearelectrica nu respectă regulile de guvernanţă corporativă. Conform Legii societăţilor comerciale 31/1990 şi a O.U.G. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice numirea directorilor generali este responsabilitatea Consiliului de Administraţie, iar orice interferenţă din partea acţionarului majoritar reprezinta o încălcare a legislaţiei în vigoare. Luând în considerare aceste aspecte, Fondul Proprietatea consideră controversată nominalizarea făcută de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri”, declarase managerul Fondului Proprietatea, Greg Konieczny.

Administratorul Fondului Proprietatea menţionează că directorii generali trebuie aleşi printr-un proces transparent, iar „abilităţile profesionale şi de management” să reprezinte principalul criteriu de selecţie.

Fondul Proprietatea este acţionar la Nuclearelectrica, controlând un pachet de 9,72% din acţiunile producătorului de energie.

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul 2 al alegerilor prezidențiale....
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...